Scriitoarea franceză Annie Ernaux, laureată joi a Premiului Nobel pentru Literatură, a salutat „o foarte mare onoare”, dar şi „o mare responsabilitate” care i-a fost acordată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Consider că este o foarte mare onoare care mi se face şi, în acelaşi timpmi se oferă o mare responsabilitate prin acordarea Premiului Nobel”, a reacţionat câştigătoarea la televiziunea suedeză SVT. „Adică stă mărturie (…) unei forme de corectitudine, de dreptate, în raport cu lumea”, a adăugat ea.

Annie Ernaux a câştigat Prix Renaudot în 1984 pentru „La Place” şi a fost finalistă a prestigiosului premiu Booker international în 2019. 

Această profesoară de literatură de la Universitatea din Cergy-Pontoise a scris aproximativ douăzeci de povestiri în care disecă dominaţia de clasă şi pasiunea amoroasă, două teme care i-au marcat itinerariul de femeie. 

Scriitoare de stânga recunoscută, Annie Ernaux se hrăneşte cu sociologia bourdieusiană, a cărei descoperire în anii 1970 i-a permis să identifice „răul social” care a afectat-o de îndată ce a intrat într-o şcoală privată în anii 1950.

Anul trecut, romancierul Abdulrazak Gurnah, originar din Zanzibar, a fost laureatul prestigiosului premiu. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.