Scriitoarea Ana Blandiana vorbeşte, într-un mesaj pe Facebook, despre momentul dificil în care se află România zilele acestea, declarând că va vota cu Nicuşor Dan duminică, atunci când „poporul român îşi va pune sufletul pe masă şi se va descoperi cu uimire pe el însuşi”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Cu siguranţă nimeni nu se îndoieşte că voi vota cu Nicuşor Dan, dar în acelaşi timp foarte puţini mă cred că nu m-am îndoit nici o clipă de victoria lui în aceste alegeri. Convingerea mea nu s-a bazat doar pe argumente logice, deşi acestea existau şi le ştiau toţi, ceea ce nu-i împiedica să fie înspăimântaţi de dezastrul înfrângerii care putea să se întâmple. Convingerea mea venea din certitudinea că, deşi răul este mereu mai puternic, binele nu poate fi învins. N-aş fi rezistat atâtea decenii daca n-as fi fost convinsă de asta şi de faptul că, atunci când îşi simt ameninţat însuşi sâmburele de lumină ascuns în ei, oamenii îşi aduc aminte că pot fi buni. Şi deodată, aproape fără să îşi dea seama, echilibrul puterilor se schimbă. Acesta e momentul adevărului pe care îl trăim acum. Duminică, poporul român îşi va pune sufletul pe masă şi se va descoperi cu uimire pe el însuşi”, este mesajul publicat de scriitoare. 

Ana Blandiana, câştigătoarea prestigiosului premiu „Princesa de Asturias pentru Litere 2024” şi una dintre cele mai importante voci ale poeziei contemporane româneşti, a fost prezentă în ultimele zile la o serie de evenimente notabile desfăşurate în Spania. Între acestea, ea a recitat la cea de-a patruzecea ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie de la Barcelona, o manifestare culturală de referinţă care reuneşte poeţi din întreaga lume pentru a celebra puterea cuvântului. 

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

              

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.