Peste 21,7 milioane de lei alocaţi pentru proiecte culturale, „lista neagră” a evaluatorilor şi necesitatea actualizării normelor metodologice sunt câteva dintre punctele menţionate marţi de membrii Consiliului Administraţiei Fondului Cultural Naţional în bilanţul de final de an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Administraţia Fondului Cultural Naţional - instituţie aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale - a fost înfiinţată în urmă cu 12 ani.

La finalul anului 2017, directoarea Irina Cios, alături de trei dintre membrii consiliului, a prezentat bilanţul ultimelor 12 luni.

Actualul consiliu al AFCN îşi va încheia mandatul pe 19 ianuarie. Ministerul a lansat deja invitaţia pentru organizaţiile neguvernamentale din domeniul culturii să formuleze nominalizări în vederea constituirii Consiliului Administraţiei Fondului Cultural Naţional pentru perioada 2018-2019, conform prevederilor legale.

„În aceşti doi ani au fost patru miniştri ai Culturii. Fiecare cu altă viziune. Ei nu s-au adaptat la realitate, ci noi - din păcate - a trebuit să ne adaptăm la reformele fiecăruia”, a spus istoricul Alin Ciupală, membru al consiliului. „A trebuit să ţinem cont de strategia ministerului, care nu ţinea cont de cea a AFCN”.

Membrii consiliului au atras atenţia că este nevoie de o actualizare a normelor metodologice prin Ordin de ministru.

În 2017, AFCN a organizat patru consultări publice, atât la Bucureşti, cât şi la Cluj-Napoca. Ca şi anul precedent, banii de care dispune instituţia au venit din contribuţii şi, 2%, de la Loteria Română.

Pentru proiecte culturale, în 2017, au fost alocaţi în total 21.735.000 de lei - buget angajat din FCN.

Soldul la începutul anului a fost de 9.580.000 de lei, iar încasările de până la 30 noiembrie au fost de 25.530.121,80 de lei.

În prima sesiune, bugetată cu 9.735.000 de lei, au fost depuse 625 de proiecte, dintre care 150 au primit finanţare. Cea mai mare pondere au avut-o proiectele din aria Arte Vizuale, iar pentru Dans au fost cele mai puţine.

Sesiunea a doua, cu 12 milioane de lei alocaţi, a adus o nouă arie - Promovarea culturii scrise. În această sesiune au fost depuse 860 de proiecte, iar 203 au fost admise.

Pentru sesiunea a treia de finanţare, privind proiectele editoriale, AFCN a alocat 2 milioane de lei şi a primit 470 de proiecte, iar 103 titluri au primit fonduri.

Pentru prima sesiune a anului viitor, au fost înscrise 715 proiecte, dintre care 177 în noua arie Proiecte de tip festival sau cu caracter repetitiv. Din total, 197 au fost admise. Urmează perioada de contestaţii, iar rezultatele vor fi anunţate la începutul anului.

O problemă întâmpinată de instituţie privind alocarea finanţărilor şi demararea sesiunilor a reprezentat-o întârzierea Legii bugetului, a spus Irina Cios. Ea a ridicat şi problema evaluatorilor care, în mai multe cazuri, s-au aflat în conflict de interese. Există deja o „listă neagră” pe care se află evaluatori ce nu mai pot activa în acest rol pe o perioadă de doi ani.

Totuşi, anul acesta au fost înregistrate mai puţine contestaţii, iar cei care au cerut reexaminarea au fost mult mai atenţi la procedura de evaluare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.