Acoperişul şi turla bisericii din localitatea Şurdeşti au ars complet într-un incendiu ca urmare a unor lucrări de sudură

Acoperişul şi turla bisericii din localitatea Şurdeşti au ars complet într-un incendiu ca urmare a unor lucrări de sudură

Biserica greco-catolică din localitatea Şurdeşti, judeţul Maramureş, a fost afectată marţi de un incendiu în timpul unor lucrări de sudură, a anunţat Ministerul Culturii, care a precizat că acest lăcaş nu este monument istoric şi nu face parte din patrimoniul UNESCO, aşa cum anunţaseră unele publicaţii.

Biserica afectată este o construcţie recentă, aflată în curs de finalizare. Acoperişul şi turla au ars complet, iar trei clopote s-au topit. Nu au fost înregistrate victime.

Biserica monument UNESCO din Şurdeşti nu a fost afectată de incendiu.

Potrivit informaţiilor furnizate de autorităţile competente, focul a pornit în zona turnului, unde se desfăşurau lucrări de sudură. Muncitorii au fost evacuaţi în siguranţă.

Intervenţia a fost asigurată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, care au acţionat cu mai multe autospeciale de stingere şi echipamente pentru intervenţii la înălţime. Incendiul a fost lichidat, iar pompierii continuă verificările pentru a elimina riscul de reaprindere.

Ministerul Culturii este în legătură cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Maramureş pentru evaluarea situaţiei şi monitorizarea eventualelor implicaţii asupra patrimoniului cultural din zonă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră