Postul de televiziune ABC News l-a suspendat timp de patru săptămâni pe reporterul Brian Ross după ce a transmis o informaţie greşită despre Donald Trump şi fostul consilier pe probleme de securitate Michael T. Flynn, potrivit New York Times.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reporterul de investigaţii a afirmat că Flynn va depune mărturie privind faptul că Trump l-a îndrumat, pe când era candidat la preşedinţie, să ia legătura cu oficiali ruşi. 

Donald Trump i-a cerut lui Flynn să ia legătura cu aceştia după alegeri, când era preşedinte-ales, a transmis reţeaua de televiziune.

ABC a transmis, mai întâi, o clarificare, după ce Ross a făcut afirmaţia live, vineri, însă mai târziu postul de televiziune a numit-o „corecţie”.

„Regretăm şi ne cerem scuze pentru greşeala pe care am făcut-o ieri”, a transmis ABC sâmbătă. „Informaţiile expuse de Brian Ross în timpul intervenţiei speciale nu au fost examinate pe deplin potrivit standardelor noastre editoriale”.

Informaţia dată de Ross, care a spus că i-a fost furnizată de un apropiat al lui Flynn, ar fi fost o dezvăluire importantă în investigaţia privind implicarea Rusiei în campania prezidenţială din SUA.

Ea a fost publicată de ABC pe Twitter, iar mesajul a fost redistribuit de 25.000 de ori până să fie şters, potrivit The Washington Post.

ABC a precizat că apropiatul lui Flynn a clarificat mai târziu că solicitarea lui Donald Trump în timpul campaniei a vizat găsirea unor metode de a repara relaţiile cu Rusia. Directiva de a contacta oficialii ruşi privind lupta comună împotriva Stat Islamic a venit după alegeri.

„Este vital să spunem povestea corect şi să menţinem încrederea pe care o avem din partea publicului - acestea sunt principiile noastre de bază. Ne-a lipsit asta ieri”, se mai arată în comunicatul ABC.

Kathleen Culver, director la Center for Journalism Ethics din cadul Universităţii Wisconsin-Madison, a spus că această greşeală îi va da noi motive lui Donald Trump şi altor conservatori să atace organizaţiile media, mai ales pe cele care au criticat administraţia.

După câteva ore de la comunicatul ABC, Donald Trump a publicat pe Twitter: „Felicitări ABC News pentru suspendarea lui Brian Ross pentru raportul infiorător de incorect şi necistit despre Rusia, Rusia, vânătoare de vrăjitoare. Mai multe reţele şi «ziare» ar trebui să facă asta cu ştirile false!”.

Ari Fleischer, care a fost consilier de comunicare al preşedintelui George W. Bush, a scris şi el pe reţeaua de socializare: „Am spus celor de la ABC News să nu meargă pe povestea cu antraxul pentru că este greşită. Brian Ross a dus-o mai departe”. El a făcut astfel referire la un raport din 2001 în care, „în mod eronat”, a fost făcută o legătură între Irak, Saddam Hussein şi atacul cu antrax din Statele Unite.

În 2012, Brian Ross şi ABC au transmis scuze după ce reporterul a sugerat, în mod incorect, că cel care a comis un atac armat într-un cinematograf din Aurora, Colorado, avea legături cu o organizaţie a mişcării conservatoare Tea Party.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.