Poeta Ana Blandiana, fondatoarea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet în cadrul Fundaţiei Academia Civică, a înţeles că "este mult mai greu să fii liber decât să nu fii liber". ”Absolut sigur, libertatea este singurul lucru pe care l-am obţinut în decembrie 1989”, spune Ana Blandiana într-o declaraţie pentru News.ro.
E mult mai greu să fii liber decât să nu fii liber
„Îmi pare bine că întrebaţi despre libertate, pentru că este absolut singurul lucru sigur pe care l-am obţinut. M-am întors de câteva zile din China unde am avut aşa un fel de, mi-e ruşine să spun, ca o iluminare. Am fost foarte impresionată, în general, de felul în care nu sunt liberi. Deodată, mi-a venit în minte: Noi am scăpat! Adică, oricât de nemulţumiţi am fi, oricâte lucruri nu-s cum trebuie, dar noi chiar am scăpat, noi suntem liberi”.
În ceea ce priveşte evoluţia României în aceste decenii, Ana Blandiana a precizat: „Sigur un progres a început. Sigur, alegerile din anul ăsta au dovedit că suntem pe un trend bun. Nu ţara, nu felul în care e condusă, asta sper să se întâmple de acum încolo, ci felul în care locuitorii ţării îşi înţeleg datoria şi decid”.
„Dacă mă întrebaţi despre libertate, primul lucru pe care trebuie să-l spun şi poate primul lucru l-am înţeles eu însămi a fost că e mult mai greu să fii liber decât să nu fii liber. După atâtea decenii în care vinovaţi erau mereu cei de la conducere,25 de ani, în care vinovat era numai Ceauşescu pentru orice, pentru că numai el decidea, noi eram victime. E mai uşor să fii victimă decât să fii omul care trebuie să decidă şi ce se întâmplă în continuare depinde de decizia ta, bună sau rea. Cu siguranţă că toată perioada cu „tot era mai bine pe vremea lui Ceauşescu” din asta a venit, din faptul că oamenilor, mai ales cei care trecuseră de o anumită vârstă, le era greu să intre într-o lume în care fiecare pas trebuie gândit şi fiecare succes iese dintr-o concurenţă, dintr-o luptă, în timp ce înainte sufeream fără îndoială, eram victime fără îndoială, dar era ca o formă de letargie în care nu trebuia să facem nimic”.
Când au izbucnit revoltele, Ana Blandiana se afla la Bucureşti: ”Am întâlnit un coleg care mi-a spus: «Aţi auzit ce s-a întâmplat la Timişoara?» Şi noi nu auzisem. «Duceţi-vă să ascultaţi la Europa liberă!»”.
„Ce s-a întâmplat la Timişoara am aflat în seara de 16 decembrie. Era un concert de colinde la Sfântu Gheorghe şi am întâlnit un coleg care mi-a spus: „Aţi auzit ce s-a întâmplat la Timişoara?” Şi noi nu auzisem. „Duceţi-vă să ascultaţi la Europa liberă!”. Noi stăm lângă Radio. Când ne dusesem spre Sf. Gheorghe era totul normal, când ne-am întors, clădirea era înconjurată de trupe USLA. Nu ştiam ce e aia, dar erau ca nişte marţieni. Am ştiut că într-adevăr s-a întâmplat ceva când i-am văzut cum arătau”.
O emoţie absolut extraordinară care sunt convinsă că ne-a marcat pe toţi pentru toată viaţa
”După căderea lui Ceauşescu „nu ne puteam gândi decât la rău. Şi chiar a fost rău. Este clar. Dar era o emoţie absolut extraordinară care sunt convinsă că ne-a marcat pe toţi pentru toată viaţa. De-aia am şi recăzut după aceea, când am văzut că lucrurile nu s-au schimbat esenţial, într-un fel de disperare”.
„Eu, omul care gândeşte nu este deloc un optimist, dar inima mea este întotdeauna optimistă. Da, acum sper din nou, şi sper din nou din toată inima să nu fiu din nou dezamăgită”, este speranţa scriitoarei şi disidentei Ana Blandiana.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
