Raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai dinamice arii ale dreptului mediului. Cadrul european s-a reconfigurat amplu după Acordul de la Paris şi pachetul legislativ „Fit for 55″, iar transpunerile la nivel naţional se succed într-un ritm alert. Pentru companiile vizate, rezultatul poate genera o senzaţie de suprapunere: aceeaşi cantitate de CO₂ pare să genereze mai multe obligaţii, adresate unor autorităţi diferite, cu termene şi raţiuni distincte.
Autor: Gianina Istrate, Counsel, Suciu Partners
Impresia nu este eronată. Dreptul Uniunii Europene a consacrat, între 2003 şi 2022, două regimuri paralele de raportare a emisiilor GES. Ele funcţionează concomitent, se suprapun pe anumite planuri şi răspund unor obiective fundamentale diferite. Înţelegerea corectă a acestei arhitecturi nu este un exerciţiu teoretic: pentru orice entitate aflată sub incidenţa ambelor regimuri, ea are implicaţii bugetare, contractuale şi reputaţionale directe.
Regimul ETS: conformare administrativă la nivel de instalaţie
Primul regim este schema europeană de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), instituită prin Directiva 2003/87/CE şi transpusă recent, la nivel naţional, prin Hotărârea Guvernului nr. 907/2025, care a abrogat cadrul anterior din 2006 (Hotărârea Guvernului nr. 780/2006).
Mecanismul este de tip „cap-and-trade”. Uniunea Europeană stabileşte un plafon total de emisii permise, care se reduce progresiv, iar operatorii instalaţiilor din sectoarele vizate (producţia de energie, cimentul, oţelul, rafinăriile, o parte din industria extractivă şi alte procese energointensive) au obligaţia de a deţine şi de a restitui, până la 30 septembrie a fiecărui an, un număr de certificate egal cu emisiile verificate ale anului anterior. Neîndeplinirea obligaţiei atrage o penalitate de 100 EUR per tonă nerestituită, indexată, la care se adaugă obligaţia de a restitui ulterior certificatele lipsă. Este o sancţiune automată, severă şi previzibilă.
Două elemente definesc acest regim:
- În primul rând, ETS reglementează emisiile la sursă, exclusiv emisiile directe ale instalaţiei, corespunzătoare Scope 1 în terminologia Protocolului GES (GHG). Emisiile indirecte din energia electrică achiziţionată (Scope 2) şi cele din lanţul valoric (Scope 3) nu intră sub incidenţa schemei.
- În al doilea rând, obligaţia de conformare este ataşată juridic operatorului instalaţiei (titularul autorizaţiei de emisii GES), fără a se extinde asupra acţionarilor, a co-titularilor proiectului sau a altor entităţi care beneficiază economic de activitatea instalaţiei.
Regimul CSRD: raportare corporativă la nivel de entitate
Al doilea regim este unul corporativ. Directiva (UE) 2022/2464 privind raportarea corporativă de sustenabilitate (CSRD) a fost transpusă în dreptul intern prin modificările aduse Legii contabilităţii nr. 82/1991 şi Ordinului MFP nr. 1802/2014, iar standardele tehnice de aplicare, European Sustainability Reporting Standards (ESRS), au fost adoptate prin Regulamentul delegat (UE) 2023/2772.
Raţiunea este fundamental diferită de cea a regimului ETS. Raportarea nu se realizează la nivel de instalaţie, ci la nivelul entităţii raportoare, şi nu este limitată la emisiile directe. Conform cerinţei de prezentare a informaţiilor prevăzute de ESRS E1-8, entităţile au obligaţia de a raporta emisiile brute de GES, structurate pe trei domenii de aplicare:
- Scope 1: emisii directe, din surse deţinute sau controlate de entitate;
- Scope 2: emisii indirecte din energia electrică, termică sau aburul achiziţionate; şi
- Scope 3: alte emisii indirecte din lanţul valoric, inclusiv din utilizarea produselor vândute.
Raportarea de sustenabilitate se integrează în raportul administratorilor, face parte din documentaţia anuală publică a entităţii, este supusă unui audit independent şi este concepută astfel încât să asigure transparenţa şi comparabilitatea informaţiilor puse la dispoziţia investitorilor, finanţatorilor şi pieţelor de capital.
Suprapunerea aparentă: aceeaşi emisie, raportări multiple
Consecinţa firească a acestei dualităţi este că aceeaşi cantitate fizică de CO₂ emisă de o instalaţie deţinută în co-participaţie poate figura simultan în mai multe rapoarte: o dată în raportarea ETS a operatorului, adresată Agenţiei Naţionale pentru Mediu şi Arii Protejate, şi, separat, proporţional, în rapoartele de sustenabilitate ale fiecărui co-titular.
Suprapunerea nu reprezintă o deficienţă a sistemului, ci consecinţa logică a faptului că cele două regimuri urmăresc obiective distincte:
- Regimul ETS are ca finalitate reducerea efectivă a emisiilor la nivelul economiei europene, prin mecanism de presiune economică asupra instalaţiilor;
- Regimul CSRD urmăreşte asigurarea transparenţei şi a comparabilităţii informaţiilor privind expunerea şi performanţa climatică a entităţilor corporative, în beneficiul pieţelor de capital şi al autorităţilor de supraveghere financiară.
O ilustrare clarifică mecanismul. O instalaţie de producţie a cimentului este deţinută în parteneriat între două grupuri industriale, 50% fiecare, unul dintre ele având calitatea de operator:
- Din perspectiva ETS, operatorul restituie certificate pentru 100% din emisiile instalaţiei şi răspunde individual faţă de autoritatea de mediu;
- Din perspectiva CSRD, fiecare dintre cele două grupuri are obligaţia de a include în propriul raport de sustenabilitate, proporţional cu cota de participare, emisiile GES aferente instalaţiei.
Rezultatul: aceeaşi cantitate de CO₂, două raportări şi două regimuri distincte.
Implicaţiile practice pentru operaţiunile în co-participaţie
Intersecţia celor două regimuri ridică, în operarea concretă a proiectelor deţinute în comun, o serie de aspecte care depăşesc cadrul strict al conformării de mediu şi ating zona guvernanţei corporative şi a gestiunii financiare.
Sub regimul ETS, operatorul este singurul responsabil faţă de autoritatea de mediu pentru achiziţia, restituirea şi gestiunea certificatelor, respectiv pentru suportarea eventualelor sancţiuni. La scara unei instalaţii mari, expunerea financiară asociată este semnificativă şi volatilă (preţul certificatelor de emisii este expus fluctuaţiilor), iar deciziile strategice privind gestionarea acestui risc pot influenţa sensibil echilibrul economic al proiectului pe orizonturi multianuale.
Sub regimul CSRD, obligaţia de raportare este corporativă şi individuală. Fiecare co-titular trebuie să reflecte în propriul raport de sustenabilitate cota sa de emisii, cu un nivel de granularitate suficient pentru a rezista auditului independent. Datele necesare se pot afla însă, prin natura operaţiunii, în posesia exclusivă a operatorului. Această asimetrie informaţională, lăsată neguvernată, poate conduce la rapoarte incomplete sau dificil de auditat, cu potenţiale consecinţe asupra credibilităţii emitentului pe pieţele financiare.
Legea nu soluţionează direct raporturile interne dintre co-titulari în legătură cu aceste obligaţii. Ele aparţin sferei contractuale şi reclamă o reglementare dedicată, calibrată pe specificul fiecărui proiect. Structurile contractuale standard, nu sunt, de regulă, suficiente pentru a acoperi corespunzător interferenţa dintre cele două regimuri şi expunerile pe care aceasta o generează.
O temă de guvernanţă corporativă, nu doar de conformare de mediu
Evoluţia recentă a cadrului normativ, finalizarea primelor cicluri complete de raportare CSRD şi consolidarea practicilor de supervizare a informaţiilor de sustenabilitate indică o schimbare de fond în modul în care tema emisiilor GES este tratată la nivel corporativ.
În timp ce regimul ETS vine cu sancţiuni financiare prompte şi cuantificabile, conformarea cu standardele CSRD devine un pilon pentru menţinerea credibilităţii în faţa investitorilor şi a finanţatorilor. O abordare atentă asigură consistenţa necesară între datele raportate autorităţilor de mediu şi performanţa de sustenabilitate prezentată pieţelor de capital.
Pentru entităţile care operează într-un sector reglementat, de regulă, energointensiv, claritatea juridică în materia emisiilor GES a încetat să reprezinte un simplu factor de diferenţiere. A devenit o componentă a licenţei sociale şi financiare de a opera. În acest context, revizuirea structurilor de guvernanţă şi a clauzelor de partajare a riscurilor climatice în contractele de co-participaţie nu mai este doar o opţiune de bune practici, ci o necesitate pentru rezilienţa afacerii.
Despre Suciu Partners:
Suciu Partners este o firmă de avocaţi full-service, cu performanţe notabile în toate ariile dreptului afacerilor, inclusiv litigii şi arbitraje, drept imobiliar, administrativ şi contencios, dezvoltarea de proiecte, energie şi resurse naturale, fiind clasată în mod constant de toate directoarele locale şi internaţionale în topul furnizorilor de servicii juridice. Fiind angajată pe deplin să facă diferenţa pe piaţa avocaţială din România, Suciu Partners se bazează pe experienţa şi reputaţia solidă a avocaţilor şi a partenerilor săi, construite pe parcursul a peste 20 de ani de asistenţă a clienţilor multinaţionali, investitorilor strategici şi fondurilor de investiţii, autorităţilor publice şi instituţiilor financiare internaţionale, în unele dintre cele mai complexe tranzacţii transfrontaliere, proiecte de investiţii şi litigii.
Medikatv.ro
