Piaţa formării profesionale a devenit un spectacol în plină desfăşurare. Cursuri postuniversitare, certificări, workshopuri, masterclass-uri, toate îţi promit metamorfoza: din curios în expert. În acest carnaval al cunoaşterii, te întrebi firesc: mai e loc pentru încă o voce? Şi, mai ales, ce o face demnă de ascultat? Cursul postuniversitar „Drept bancar şi al noilor tehnologii”, organizat de Facultatea de Drept din cadrul ASE Bucureşti, nu intră în scenă cu artificii. Vine cu o promisiune tăcută, dar fermă: experienţă practică, dialog autentic şi relevanţă profesională. Dar ce înseamnă toate acestea, dincolo de cuvinte? Ce îl face să nu semene cu nimic din ce-ai mai văzut?

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La prima vedere, titlul cursului organizat de Facultatea de Drept din cadrul ASE Bucureşti pare să bifeze două dintre cele mai discutate teme din domeniul juridic şi financiar: reglementările bancare şi impactul tehnologiei. Dar diferenţa nu stă în tematică, ci în modul în care este abordată.

Spre deosebire de multe alte programe postuniversitare, acest curs nu este construit în jurul unei bibliografii standard sau al unei structuri academice clasice. Lectorii nu sunt profesori universitari în sensul tradiţional, ci profesionişti activi din sistemul financiar-bancar, care aduc în sala de curs realitatea din teren. Nu predau din manuale, ci din experienţă.

Această abordare practică vine cu provocări, mai ales în lipsa unui background pedagogic, dar şi cu beneficii clare: dialogul real, schimbul de idei, întrebările care nu au răspunsuri standard. Cursul devine astfel un spaţiu de explorare, nu doar de învăţare.

Într-o eră în care informaţia circulă rapid şi opiniile se formează adesea la suprafaţă, nu ne mai permitem să ne mulţumim cu impresii generale. Relevanţa unui program educaţional nu se poate evalua doar din descrieri sau titluri, ci din experienţele celor care l-au parcurs, fie din postura de lector, fie din cea de cursant. Tocmai de aceea, am ales să privim din interior acest curs postuniversitar, prin vocile celor care l-au construit şi ale celor care l-au urmat. Această dublă perspectivă oferă o imagine completă: despre cum se predă, ce se învaţă şi, mai ales, cum se aplică.

Alexandru Păunescu despre unicitatea cursului şi rolul lectorilor-practicieni

Am stat de vorbă cu Alexandru Păunescu, Head of Legal Department în cadrul BNR şi lector în programul „Drept bancar şi al noilor tehnologii”, pentru a înţelege ce face acest curs cu adevărat diferit. Dincolo de structură şi conţinut, ceea ce reiese din discuţie este o viziune clară asupra educaţiei juridice aplicate, construită nu din manuale, ci din realitatea sistemului financiar-bancar.

Nu ştiu să mai existe pe piaţă un alt curs similar în care lectorii să nu fie doar profesori, ci chiar experţi activi din sistemul financiar-bancar, care aduc în faţa cursanţilor input direct din experienţa lor de zi cu zi.

Pentru Alexandru, interacţiunea directă cu profesionişti din domeniu este esenţială.

Cursurile nu sunt despre teorie seacă, ci despre întrebări, răspunsuri şi experienţă împărtăşită, despre interactivitate. Cred că esenţa unui curs postuniversitar este perfecţionarea reală, nu bifarea unei diplome. Să poţi pune în practică ce înveţi acolo.

Tocmai de aceea, formatul fizic al cursului nu este negociabil.

Am ţinut să fac acest curs doar fizic, nu online, pentru că este singura modalitate reală de a te conecta cu participanţii, de a simţi energia din sală. Ca lector, simţi imediat când se pierde vibe-ul şi trebuie să te reinventezi.

Privind spre viitor, Alexandru vorbeşte despre perfecţionare continuă şi relevanţă practică: Ne dorim să ne upgradăm constant metodica şi pedagogia, să ţinem pasul cu tot ce se întâmplă în domeniu, pentru ca acest curs să rămână relevant şi efectiv utilizabil la job.

Bogdan Pleşuvescu despre legătura vie dintre reglementare şi inovaţie

Când vorbeşte despre acest program, Bogdan Pleşuvescu, Chief Legal Officer al Băncii Transilvania, nu îl descrie ca pe un simplu curs. Îl vede ca pe un spaţiu în care dreptul şi tehnologia nu sunt tratate separat, ci se întâlnesc acolo unde contează cel mai mult: în realitatea de zi cu zi a profesioniştilor din sistemul financiar-bancar.

Nu este doar un curs despre drept bancar sau despre tehnologie, ci o incursiune profundă în felul în care cele două se împletesc în viaţa de zi cu zi. Ce îl diferenţiază de alte iniţiative este tocmai această abordare integrată: Spre deosebire de alte iniţiative care tratează aceste teme în paralel, aici înţelegi cu adevărat cum reglementările prind viaţă în context digital şi cum inovaţia modelează modul în care lucrăm.

Bogdan subliniază că programul nu doar provoacă, ci oferă şi instrumente concrete, aplicabile imediat.

Ideea acestui demers, spune el, a pornit dintr-o nevoie reală, resimţită acut în rândul practicienilor.

Într-o eră în care tehnologia transformă profund serviciile financiare, devenea esenţial să existe un cadru de învăţare care să ofere nu doar răspunsuri juridice adaptate noii realităţi digitale, ci şi o înţelegere solidă a riscurilor şi oportunităţilor emergente.

Structura modulară a programului reflectă această viziune: teoria este completată de studii de caz, simulări practice şi sesiuni interactive care devin spaţii vii de reflecţie şi co-creaţie.

Au existat momente în care, pornind de la o situaţie reală adusă de un cursant, conţinutul sesiunii a fost ajustat sau completat cu perspective noi.

Bogdan sintetizează esenţa acestui proces într-o frază simplă, dar puternică.

Învăţarea reală se întâmplă  atunci când teoria se întâlneşte cu practica.Privind spre viitor, crede că programul va continua să evolueze: Se va extinde internaţional, va atrage lectori din instituţii de prestigiu şi va deveni un reper pentru toţi cei care vor să fie cu un pas înainte.

Dar poate cel mai important, spune el, este că va da naştere unei comunităţi, una în care fiecare va putea contribui, învăţa şi inspira.

Dragoş Mihai despre predare ca experienţă de creştere

Pentru Dragoş Mihai, Director Adjunct al Direcţiei Juridice din cadrul Băncii Transilvania, predarea în cadrul acestui program a fost o experienţă cu dublă semnificaţie.

Pentru mine, să predau la acest curs a fost o dublă experienţă de învăţare — întâi să predau şi apoi să mă dezvolt odată cu cursanţii, care sunt în mare parte profesionişti ce se confruntă cu tot felul de situaţii.

Ce a remarcat pe parcursul sesiunilor a fost implicarea reală a participanţilor: Până acum, la curs au venit oameni care chiar sunt interesaţi să înveţe, să se dezvolte şi nu doar să îşi îmbogăţească CV-ul. De ce spun asta? Pentru că nu sunt pasivi, pun întrebări, îşi manifestă gândirea critică, sunt profesionişti ai dreptului.

Această interacţiune constantă face ca şi conţinutul cursului să evolueze.

Cursul se îmbunătăţeşte constant din experienţele împărtăşite. Vin la curs cu un plan şi deseori mă regăsesc în situaţia de a-l adapta pentru a mă plia pe cerinţele cursanţilor.

Dragoş consideră că acest program este o alegere valoroasă pentru orice jurist care vrea să înţeleagă în profunzime activitatea juridică bancară.

Este genul de curs 360° pe activitatea juridică şi nu numai — oferă o perspectivă clară asupra felului în care se munceşte efectiv în zona asta. Mai mult decât atât, e un curs care oferă o scurtătură între teorie şi practică — acel drum care deseori e anevoios, dar când îţi este explicat de cineva care l-a bătătorit deja, parcă altfel se fixează informaţiile şi câştigi şi timp preţios.

Relaţia cu cursanţii este una de parteneriat, nu de autoritate.

Le spun cursanţilor că nu sunt aici în calitate de profesor în sensul tradiţional, ci sunt un profesionist pe picior de egalitate cu ei şi îmi doresc să scoatem împreună adevărul bazat pe argumente.

Andrei Pănoiu despre provocarea de a preda în faţa profesioniştilor

Pentru Andrei Pănoiu, Şef Serviciu în cadrul Departamentului Litigii Judiciare BT, decizia de a se alătura echipei didactice a cursului postuniversitar nu a fost una luată uşor.

Hotărârea de a mă alătura echipei didactice a postuniversitarului mi-a fost pusă un pic în cumpănă de gândul că va trebui să vorbesc în faţa unor profesionişti: oare cum poţi povesti cu astfel de oameni fără a păcătui prin ‘déjà vu-uri’?!

A găsit însă două răspunsuri care i-au oferit încredere. Primul: diversitatea profesională a audienţei, care permite ca orice idee să fie analizată, dezbătută sau chiar contrazisă din perspective diferite.

Ceea ce eu le spun cursanţilor va putea fi analizat, dezbătut ori chiar contrazis din perspective diverse, ajutându-mă şi pe mine să problematizez şi să învăţ.

Al doilea: ocazia de a disemina puncte de vedere personale asupra unor chestiuni juridice controversate.

Poate voi ‘câştiga adepţi’ şi-mi voi uşura astfel, pe viitor, interacţiunea cu partenerii profesionali.

Dar dincolo de toate acestea, ceea ce a contat cu adevărat a fost bucuria de a sta de vorbă cu oameni curioşi, activi, receptivi şi… cu simţul umorului.

Privind retrospectiv, Andrei spune clar: Respectiva hotărâre a fost corectă.

Dacă perspectiva lectorilor ne-a oferit o privire din culisele construcţiei acestui program, vocea cursanţilor aduce în prim-plan impactul real al cursului în viaţa profesională de zi cu zi. Am vorbit cu câţiva dintre cei care au parcurs acest traseu academic şi am descoperit nu doar opinii, ci transformări.

Într-o lume în care schimbarea e constantă, iar digitalizarea rescrie regulile jocului, aceşti profesionişti nu s-au mulţumit să observe de pe margine. Au ales să se implice, să înveţe, să pună întrebări şi să-şi regândească rolul.

Ce a însemnat pentru ei acest curs?

Răspunsurile sunt diverse, dar toate converg spre aceeaşi idee: relevanţă, aplicabilitate şi o repoziţionare autentică a consilierului juridic în era digitală.

Nicoleta Hamami, consilier juridic în cadrul departamentului Litigii Judiciare BT, a intrat în acest program cu aşteptări clare: să găsească un spaţiu în care învăţarea să nu fie doar acumulare de informaţii, ci un proces viu, construit pe dialog şi experienţă. Pentru ea, cursul a fost o confirmare că, în era digitală, consilierul juridic nu mai este doar un interpret al normelor, ci un partener strategic, capabil să îmbine rigoarea cu adaptabilitatea.

Modulele despre Dreptul Bancar European, contractarea în creditare şi protecţia consumatorului au conturat o imagine complexă, dar aplicabilă, a realităţii juridice bancare. Mai mult decât conţinutul, a contat atmosfera: un colectiv de profesionişti, lectori care vorbesc din practică, şi idei care circulă liber.

Este un curs care te provoacă să gândeşti altfel, să fii mai eficient, mai conectat la ritmul real al profesiei. L-aş recomanda oricărui jurist care vrea să rămână relevant.

Ioana Florea, consilier juridic în cadrul BT – consultanţă juridică corporate, a ales acest program pentru a înţelege mai bine impactul tehnologiei asupra profesiei juridice şi pentru a-şi adapta expertiza la noile provocări digitale.

Cursul i-a oferit un echilibru solid între teorie şi practică, cu studii de caz şi exemple relevante, care au provocat o regândire a rolului consilierului juridic: nu doar interpret al normelor, ci partener activ în transformarea digitală.

Pentru Ioana, aplicabilitatea a fost imediată, mai ales în contextul tranziţiei de la zona de retail la corporate: Cunoştinţele dobândite m-au ajutat în activitatea de creditare, în special pe partea de persoane juridice. Au pregătit terenul pentru această nouă provocare profesională.

Modulul care i-a schimbat complet perspectiva a fost cel dedicat reglementărilor fintech şi automatizării în sistemul bancar, evidenţiind cum tehnologia poate deveni un aliat în reducerea riscurilor şi creşterea transparenţei.

Recomandarea ei este clară: Este un curs bine structurat, actual şi extrem de util pentru orice jurist care doreşte să rămână relevant într-un mediu profesional digitalizat.

Ciprian-Marian Dică, Team Lead în cadrul Biroului Suport Juridic Executări Silite BT, a intrat în program cu dorinţa clară de a înţelege mai profund reglementările financiare moderne şi de a-şi consolida expertiza juridică într-un context marcat de transformări tehnologice.

Pe parcursul cursului, perspectiva sa asupra profesiei s-a nuanţat: tehnologia nu mai este doar un instrument de eficientizare, ci un factor de transformare. De la modul în care consilierul juridic redactează şi analizează documente, până la felul în care interacţionează cu inteligenţa artificială şi contribuie la procesul decizional, totul se redefineşte.

Am realizat că, în era digitală, consilierul juridic trebuie să fie proactiv, să înţeleagă riscurile digitale şi să contribuie activ la inovarea proceselor juridice.

Pentru Ciprian, cel mai valoros lucru dobândit a fost această schimbare de mentalitate: digitalizarea nu înseamnă doar automatizare, ci o repoziţionare a rolului juridic în organizaţie. Pot oferi soluţii mai rapide, mai bine fundamentate şi mai relevante pentru echipă.

Dintre toate modulele, cel despre Reglementare în materie bancară a fost cel care i-a schimbat complet perspectiva, oferindu-i o înţelegere clară şi aplicabilă a provocărilor actuale. Recomandarea sa este fără ezitare: Este un curs valoros, care propune soluţii concrete şi aplicabile, şi care ajută orice jurist să îşi extindă rolul strategic în organizaţie.

Ce rămâne după un astfel de curs?

Dincolo de informaţii, module şi bibliografie, rămâne o experienţă care te provoacă să gândeşti diferit, să te repoziţionezi ca profesionist într-un domeniu în continuă transformare. Fie că eşti lector sau cursant, ceea ce se întâmplă în sala de curs nu e doar despre învăţare — e despre schimb de idei, despre întrebări care nu au răspunsuri standard, despre energia unui grup care vrea mai mult decât o diplomă.

Într-o lume în care timpul e limitat şi provocările sunt complexe, acest program oferă exact ce lipseşte adesea în formarea profesională: relevanţă, aplicabilitate şi autenticitate. Este un spaţiu în care teoria întâlneşte practica, iar oamenii învaţă unii de la alţii, cu onestitate şi curiozitate.

Pentru detalii despre programă şi înscriere, poate fi accesat linkul https://drept.ase.ro/dreptul-bancar-si-al-noilor-tehnologii/.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.