Dimitri Vegas & Like Mike, Claptone, ATB, Chico Rose, Kungs, Bassjackers, Tim Hox şi Gryffin urcă pe mainstage-ul festivalului UNTOLD în această vară. DJ-i şi producători de top la nivel mondial, aceştia completează lista artiştilor care vor face magie pe cea mai mare scenă a festivalului. Peste 200 de artişti naţionali şi internaţionali de renume sunt parte din a şaptea poveste UNTOLD, la care sunt aşteptaţi zeci de mii de fani din întreaga lume, între 4 şi 7 august, în Cluj-Napoca.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dimitri Vegas & Like Mike, îndrăgiţi pentru show-urile lor pline de energie şi pentru celebrul crowd control, revin pe Cluj Arena, unde se simt ca acasă, cu cele mai noi mixuri şi piese proprii. Unul dintre cei mai longevivi artişti de muzică trance, DJ-ul şi producătorul german ATB revine pe scena principală a festivalului UNTOLD, acolo unde a urcat pentru prima dată la ediţia de debut a festivalului, în 2015. Line-up-ul scenei principale de la UNTOLD este întregit şi de DJ-ul francez Kungs, cunoscut pentru mixurile sale cu influenţe disco. 

Organizatorii UNTOLD aduc şi în acest an artişti celebri în premieră în România. Anne-Marie, J Balvin, Major Lazer şi Above & Beyond vin în curând pe stadionul Cluj Arena. Mainstage-ul festivalului marchează şi alte premiere precum superstarul techno Paul Kalkbrenner, raperul fenomen G-Eazy, DJ-ul şi producătorul german Claptone şi multi-talentatul artist francez FJK (Fresh Kiwi Juice).

The Myth, The Man, The Mask sunt atributele din spatele personajului legendar, germanul Claptone, care fascinează o lume întreagă. Cinci ani la rând a fost votat ,,highest house DJ” în Top 100 DJ Mag. Este un maestru al producţiilor house şi un DJ talentat, iar în această vară aduce show-ul său unic Masquarade pe mainstage-ul UNTOLD.

Regele muzicii electronice, David Guetta revine cu un spectacol unic, iar partenerul său Morten, DJ-ul şi producătorul cu care a creat fenomenul Future Rave, va face pentru prima oară istorie la UNTOLD.

După o pauză de patru ani, Hardwell revine pe scena mondială a muzicii electronice. UNTOLD este unul din cele 4 mari festivaluri de pe glob pe care artistul le-a ales pentru turneul său, primul după această pauză, care l-a marcat şi schimbat ca om şi ca artist. Noua sa muzică va fi ascultată în această vară pe stadionul Cluj Arena.

Superstarul Kygo, Don Diablo, Alok, Oliver Heldens, Tujamo şi Vini Vici pregătesc cele mai bune piese pentru a întreţine publicul de la mainstage în această vară.

J Balvin, regele reggaetonului modern, este primul artist latino care cântă la UNTOLD. Câştigător a trei premii Grammy, Balvin are melodii cu miliarde de vizualizări şi ascultări pe platformele online de muzică, iar în această vară, hituri precum Tranquilla, Mi gente, Ay Vamos şi multe altele se vor auzi live pe stadionul Cluj Arena.

Alături de nume consacrate la nivel internaţional, pe scena principală a festivalului UNTOLD vor urca şi artişti români îndrăgiţi de fani. Dirty Nano, Manuel Riva, Pascal Junior şi Partydul Kiss Fm vor face show-uri pe Cluj Arena. 

Andreea Esca & Otravă, Andi Moisescu, Marius Onuc B2B Just 2 vor pune muzică la scena Time. Artistele internaţionale Anna Tur, Kasia şi Simina Grigoriu aduc noaptea amprentele lor unice de techno şi tech-house pe aceeaşi scenă. Zeci de artişti din România şi din străinătate sunt capete de afiş la scena unde timpul se opreşte în loc.

Casa techno a festivalului UNTOLD, scena Galaxy, le va găzdui pe artistele Amelie Lens, Anfisa Letyago şi Ann Clue, alături de Boris Brejcha, Maceo Plex, Mathame, Richie Hawtin, Stephan Bodzin Live, Tale of Us, Jamie Jones B2B Loco Dice şi mulţi alţi DJ-i din underground.

Fenomenul trap românesc va fi prezent la scena Alchemy, cu Ian, Killa Fonic, Azteca, Rava, AlbertNbn, Arkanian x Azrael Golden x Zannidache, YnY Sebi, Rava, Connect-R & Johny Romano şi MarKo Glass ft. Bvcovia. Tot pe scena Alchemy urcă artişti din lumea rap, hip-hop, liquid, drum&bass şi dubstep, printre care Borgore, Deliric X Silent Strike with Muse Orchestra, Dub FX & Woodnote, Grasu XXL & Guess Who, L'Entourloop, Macanache, Malaa, Nane, Netsky, Noisia (DJ Set), Princess Nokia şi Sub Focus B2B Wilkinson ft. ID & Ad-Apt.

Jan Blomqvist, Hernan Cattaneo, Sebastien Leger, Audiofly, Damian Lazarus, Day Dreamers (Marwan, Woodnote, Dub FX), Marwan, Pandhora Live şi Raresh sunt o parte dintre DJ-ii şi producătorii care pun muzică pe scena Daydreaming.

Ferry Corsten, Aly & Fila, Giuseppe Ottaviani, Markus Schulz şi zeci de artişti români şi internaţionali din lumea trance vor urca pe scena reprezentativă a acestui gen muzical, scena Fortune.

Programul artiştilor pe ore, pentru toate cele 4 zile şi 4 nopţi de festival, va fi anunţat în curând. Biletele de o zi şi abonamentele sunt disponibile online pe untold.com.

A şaptea ediţie a festivalului UNTOLD are loc între 4 şi 7 august, în Cluj-Napoca.

viewscnt

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.