Conducerea PNL a Ministerului Energiei este preocupată în mod esenţial de instaurarea unui climat propice performanţei şi eficienţei în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor pentru investiţii în sectorul energetic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

România dispune pentru următoarea perioadă de o sumă importantă, respectiv 18 miliarde de euro, atât din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cât şi din alte fonduri interne şi externe, în vederea generării de noi capacităţi de producţie a energiei din surse regenerabile.

Demersurile ministrului liberal au fost deja concretizate prin semnarea primelor 12 contracte aferente investiţiilor din PNRR, referitoare la construirea unor capacităţi de producere a energiei electrice provenite din energia eoliană şi cea solară. Valoarea totală a acestor investiţii este de peste o jumătate de miliard de euro.

În această perioadă, sunt în plină desfăşurare procedurile privind procesarea şi evaluarea dosarelor primite din partea potenţialilor beneficiari eligibili.

Ulterior, va urma evaluarea tehnico-financiară, precum şi semnarea contractelor propriu-zise, după finalizarea tuturor metodologiilor prevăzute de legile în vigoare, stadiul proiectelor fiind unul public, total transparent pe site-ul Ministerului Energiei.

Planul de Redresare şi Rezilienţă al României este un document strategic ce stabileşte priorităţile investiţionale şi reformele necesare pentru redresare şi creştere sustenabilă, corelate tranziţiei verzi şi digitale avute în vedere de Comisia Europeană, iar primul pilon principal este tranziţia verde.

Pe lângă energia eoliană şi solară, un alt punct vital al componentei Energie din PNRR vizează Infrastructura de distribuţie a gazelor regenerabile, prin utilizarea gazului natural în combinaţie cu hidrogenul verde, ca măsură de tranziţie, precum şi realizarea capacităţilor de producţie a hidrogenului verde şi/sau utilizarea acestuia pentru stocarea energiei electrice. Bugetul total estimat al acestei scheme de ajutor de stat este de 148 milioane euro, asigurat atât din PNRR, cât şi din fonduri naţionale, prin bugetul Ministerului Energiei.

Îmi exprim încrederea că vor fi selectate în vederea finanţării un număr important de proiecte din cele aproape 500 depuse până acum pentru producţia de energie eoliană şi solară, astfel încât România să reuşească, într-o perioadă relativ scurtă, să devină independentă energetic, precum şi un exportator important de energie în spaţiul european.

 

Deputat PNL Cluj

CRISTINA BURCIU

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.