Săptămâna aceasta, am avut plăcerea să o întâlnesc pe Yulia Tymoshenko, deputată în Rada Supremă (Ucraina), într-o vizită a domniei sale la Parlamentul României, la Grupul parlamentar PNL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceasta a fost însoţită de deputatul Hryhoriy Nemyria, fost viceprim-ministru al Ucrainei şi de domnul Ivan Muntean, preşedintele partidului “Batkivshchyna” în regiunea Cernăuţi.

Discuţiile au vizat evoluţiile de securitate în regiune şi cooperarea între ţările noastre în contextul războiului din Ucraina. Am vorbit despre importanţa Planului de reconstrucţie al Ucrainei, respectiv despre sprijinul de care au nevoie refugiaţii care se întorc în ţară pentru reconstrucţia locuinţelor lor. România este alături de poporul ucrainean şi înţelege pe deplin sacrificiul acestuia pentru securitatea Europei.

Am punctat faptul că vedem în desfăşurare un război în care practic, deşi sunt implicate două state, conflictul are loc doar pe teritoriul Ucrainei. Ucraina se apără. Numeroase localităţi din Ucraina au fost făcute una cu pământul, într-un război absurd şi inuman. Mi-am exprimat dorinţa ca ajutorul primit din partea României să fie cu adevărat resimţit de poporul ucrainean, să ştie că nu sunt singuri şi că pot găsi ajutor în ţara noastră, vecină.

Am discutat despre problemele cetăţenilor români şi minorităţilor de români din Ucraina. Am punctat faptul că transportatorii români nu beneficiază de aceleaşi reglementări în Ucraina şi astfel, pierd mult timp aşteptând. Am solicitat găsirea cu celeritate a unei soluţii pentru ca această situaţie neplăcută să înceteze.

Referitor la integrarea familiilor de refugiaţi din Ucraina în România, am trecut în revistă punctual situaţia acestora. Un lucru îmbucurător este că cei mai mulţi dintre copiii ucraineni îşi continuă studiile în şcolile din ţara noastră.

Am solicitat, de asemenea, o comunicare mai bună între ţările noastre în cazul canalului Bîstroe. România şi Ucraina au demonstrat că pot coopera foarte bine în sprijinul populaţiilor lor şi sunt convinsă că, în acest context, relaţiile dintre cele două ţări vor fi tot mai solide.

Christine Thellmann,

Deputat PNL

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.