Intitulat „Aplauze pentru poet”/A Hand for the Poet, spectaculosul proiect dezvoltat de asociaţiile culturale The Culture Club şi Pro Contemporania, cu sprijinul JTI, având ca partener principal Institutul Cultural Român din Londra aduce în atenţia publicului internaţional opera unora dintre cei mai importanţi poeţi români clasici în versiuni interpretative fascinante, aparţinând unor actori români şi britanici celebri, proiectul urmând a fi lansat în cursul lunii octombrie 2021.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu ocazia Zilei Europene a Limbilor, Institutul Cultural Român din Londra lansează în avanpremieră două episoade din serie conţinând poezia La steaua/To the Star de Mihai Eminescu (traducerea Corneliu M. Popescu) şi Necuvintele/The Non-Words de Nichita Stănescu (traducerea Andrei Bantaş) interpretate în limbile engleză şi română de Michael Pennington şi Ion Caramitru, respectiv Anamaria Marinca şi Emilia Popescu. Filmările – un video concept semnat Virgil Oprina – au fost realizate în perioada aprilie-august 2021 la sălile ArCuB, Opera Naţională Română şi ICR Londra, în cazul lui Ion Caramitru fiind una dintre ultimele înregistrări, în mod simbolic legată de Mihai Eminescu.

          Amplul proiect online girat de asociaţiile The Culture Club şi Pro Contemporania „Aplauze pentru poet”/A Hand for the Poet – ce va fi lansat în luna octombrie - propune susţinerea unui domeniu cultural prea puţin vizibil în contemporaneitate, respectiv poezia română clasică filmată în versiuni interpretative etalon în limba română şi engleză, punând în valoare într-o manieră prietenoasă pentru public repere ale culturii române. Primii poeţi din a căror creaţie vor putea fi urmărite poezii reprezentative sunt, alături de Mihai Eminescu şi Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Tudor Arghezi, George Bacovia, George Coşbuc, Ion Barbu şi Lucian Blaga. Alături de ICR Londra, parteneri culturali ai acestui proiect sunt, până la acest moment, Universitatea din Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române, ArCuB, Opera Naţională din Bucureşti.

          Pentru a marca Ziua Europeană a Limbilor, ICR Londra va difuza aceste două episoade online, pe Facebook şi YouTube, pe data de 26 septembrie 2021, începând cu ora 19.00, ora României.

Când: duminică 26 septembrie, ora 19.00, ora României (ora 17.00, ora UK)

Unde: online, pe pagina de Facebook a ICR Londra, pe canalul YouTube şi pe site-ul web

viewscnt

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.