Circulaţia pe Drumul Naţional 52 Alexandria – Turnu Măgurele, care leagă reşedinţa judeţului Teleorman de unul dintre cele mai importante porturi dunărene, este o aventură în toată regula, un coşmar de nedescris pentru şoferi. Gropile şi denivelările existente până la începerea lucrărilor de reabilitare a arterei s-au înmulţit considerabil, iar pe unele porţiuni abia se mai poate circula pe o singură bandă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lucrările de pe anumite sectoare a acestei artere arată dezastruos, cu şanţuri, cratere şi gropi adânci în şosea, unele nesemnalizate, pericolele fiind astfel extrem de greu de evitat de către participanţii la trafic.

Această stare de fapt se petrece de un an, mai exact de când ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindenu, a fost prezent în zonă pentru a anunţa debutul lucrărilor de modernizare al DN 52 Alexandria -Turnu Măgurele. Cu acest prilej, domnul ministru a declarat că  modernizarea DN 52 trebuie finalizată în 18 luni. Au trecut deja 12 luni de atunci, iar rezultatele investiţiei sunt departe de a conduce la încheierea în termenul prevăzut în contract, având în vedere că procentul actual de realizare este de doar 40%.

De asemenea, la semnarea contractului de execuţie al lucrărilor, ministrul Grindeanu a promis închiderea DN 52 până la finalizarea investiţiei, circulaţia urmând a se desfăşura pe un drum alternativ, respectiv DN 51 A, Zimnicea – Turnu Măgurele, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

În aceste condiţii, nici constructorul nu poate desfăşura lucrările aşa cum trebuie, iar traficul este aproape paralizat, în unele zone drumul arătând ca după război.

În consecinţă, am adresat o interpelare parlamentară ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, căruia i-am solicitat să-mi răspundă la următoarele întrebări:

1. De ce nu aţi închis DN 52, după cum aţi anunţat, cu desfăşurarea circulaţiei pe DN 51 A?

2. Cine este responsabil de dezastrul actual de pe DN 52, luând în considerare situaţia deplorabilă a efectelor lucrărilor?

3. Când estimaţi că va fi finalizată investiţia, având în vedere prezentul stadiu al acesteia?

4. Ce măsuri veţi dispune pentru normalizarea traficului rutier pe DN 52?

            Îmi exprim încrederea că voi primi un răspuns pertinent din partea conducătorului transporturilor şi infrastructurii, dar şi soluţii de rezolvare a problemei semnalate, deoarece locuitorii judeţului Teleorman au nevoie să circule pe această arteră naţională importantă în stare de funcţionare, iar situaţia din prezent este realmente dramatică.

Consider că este vital ca oamenii politici, mai ales demnitarii guvernamentali, să îşi respecte cuvântul dat, cazul prezentat fiind o dovadă incontestabilă de lipsă de predictibilitate şi management defectuos în derularea acestei investiţii.

 

Deputat PNL Teleorman,

Maria STOIAN                                  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.