Links Associates, unul dintre jucătorii cheie din PR, Public Affairs şi din domeniul comunicării strategice în România, îşi consolidează echipa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Se împlinesc 10 ani de când construim o reţea de comunicare strategică pusă în slujba clienţilor şi a oamenilor. Continuăm să construim şi să ne dezvoltăm, acum alături de doi noi colegi care s-au alăturat Links”, a declarat Corina Vinţan, CEO Links Associates.

După 17 ani în presă, Raluca Lunculescu răspunde provocării de a implementa alături de echipa Links Associates proiecte de anvergură, cu miză socială şi economică. În 2001 a intrat în mass-media ca redactor de ştiri externe. A continuat ca reporter special, coordonator de departament şi senior editor pentru unele dintre cele mai importante televiziuni din România şi s-a specializat în politică externă. 

Din aprilie 2015 până în februarie 2016 a fost director de comunicare şi purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, experienţei de jurnalist adăugându-se astfel competenţe de comunicare strategică şi de criză. Raluca a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării la Universitatea Bucureşti. În 2008, a primit o bursă din partea Departamentului de Stat al SUA, în cadrul programului "US Foreign Policy Challenges".

Robert Bogdanffy îşi foloseşte experienţa şi abilităţile în strategii de Public Affairs în energie, apărăre şi FMCG. Robert a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Northwestern College şi programul de studii Americane (ASP) din Washington DC. Tot în Statele Unite şi-a început şi cariera în afaceri publice, în cadrul organizaţiei Clean Water Action, în Minneapolis. La întoarcerea în ţară, Robert a efectuat un stadiu de internship prin Oficiul Diplomatic al Primului Ministru şi apoi şi-a extins portofoliul în domeniul relaţiilor guvernamentale. Timp de patru ani s-a ocupat de clienţi importanţi într-una dintre marile firme de afaceri publice din România.

Comunicarea este instrumentul nostru de lucru, iar curajul de a lansa şi duce la bun sfârşit proiecte complexe este atuul Links Associates. E ceea ce ne diferenţiază de alte companii din domeniu. Experienţa deja dovedită în comunicare şi curajul sunt lucrurile care  îi definesc pe Raluca şi pe Robert. Locul lor este în echipa Links.  Cu o astfel de echipă consolidată, Links Associates îşi reînnoieşte angajamentul de a fi legătura care contează între companii, societate şi comunităţi, in beneficiul tuturor”, a subliniat Corina Vinţan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.