Curtea Constituţională a respins, cu unanimitate de voturi, solicitarea depusă de mai mulţi parlamentari USR şi neafiliaţi, legată de sesizarea de neconstituţionalitate a propunerii legislative de modificare a Codului Penal, iniţiată de Partidul Naţional Liberal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Legea, votată cu largă majoritate de Camera Deputaţilor, ca for decizional, stipulează că fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, tulbură ordinea şi liniştea publică, se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani. În cazul în care astfel de fapte sunt comise de persoane care au asupra lor o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a oamenilor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Actul normativ mai înăspreşte pedepsele pentru comiterea infracţiunilor de ultraj comise asupra unui poliţistilor, militarilor şi personalului silvic, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, şi, de asemenea, ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Tot cu o treime sunt majorate limitele speciale ale pedepsei atunci când faptele prevăzute în art. 193 din Codul penal, referitoare la lovire sau acte de violenţă au drept consecinţe infirmităţi; leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; un prejudiciu estetic grav şi permanent; avortul; punerea în primejdie a vieţii persoanei. Nu în ultimul rând, legea PNL vine şi în sprijinul protejării copiilor, în sensul măririi pedepselor pentru faptele săvârşite asupra acestora, în cazurile de urmăriri fără drept, supravegherea locuinţei, apeluri telefonice şi alte fapte cauzatoare de frică.

PNL şi-a fixat printre priorităţi protecţia populaţiei, mai ales în faţa actelor de violenţă, care, din păcate, s-au înmulţit considerabil în ultima perioadă. Acest act normativ este unul firesc, deoarece legiferează asprirea pedepselor pentru infracţiunile săvârşite cu violenţă, ceea ce va conduce inevitabil la descurajarea comportamentelor reprobabile din societate.

Legea este rezultatul nevoii de siguranţă a cetăţenilor, fundamentală într-un stat democratic, deoarece doar prin legi eficiente, care să ajute românii prin sancţionarea mai dură a infracţiunilor ce le pun în pericol viaţa şi sănătatea, se poate instaura un climat adecvat în ceea ce priveşte ordinea şi liniştea publică, precum şi starea de confort emoţional şi social al populaţiei.

 

Deputat PNL Cluj,

CRISTINA BURCIU

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.