Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese administrativ în cazul a şapte persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

1. ALBU LIVIU ALEXANDRU,

Viceprimar al Comunei Lipovu,

Judeţul Dolj

INCOMPATIBILITATE

Începând cu data de 23 iunie 2016 exercită simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică – titular întreprindere individuală.

 

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi nu a respectat dispoziţiile art. 91, alin. (3) teza I din acelaşi act normativ.

2. CIAUŞ TITUS,                                Viceprimar al Comunei Verneşti,

Judeţul Buzău

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În calitate de viceprimar, a emis şi semnat la data de 11 septembrie 2017 o dispoziţie prin care a fost numit coordonator activităţi proiect în cadrul proiectului „Procomunitate-măsuri integrate pentru incluziunea socială a comunităţii rome din Candeşti” finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman, încălcând astfel dispoziţiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

3. LUCIAN CONSTANTIN,

Viceprimar al Comunei Nicolae Bălcescu,

Judeţul Constanţa

INCOMPATIBILITATE

În perioada 01 mai – 31 iulie 2019, simultan cu exercitarea mandatului de viceprimar, a desfăşurat activităţi remunerate în cadrul unei societăţi comerciale, în baza unui contract civil, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.

                 

4.  BAIA ADRIAN CLAUDIU,

Viceprimar al Comunei Cenei,

Judeţul Timiş

 

INCOMPATIBILITATE

În perioada mandatului 2016 - 2020, a exercitat simultan cu funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică autorizată, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) şi dispoziţiile art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003.

5. ANDREIŢĂ FLORENTIN,

Consilier Local în cadrul Consiliului Local al Comunei Mateeşti,                            Judeţul Vâlcea

INCOMPATIBILITATE

În perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 – 2020), societatea comercială în cadrul căreia deţine calitatea de unic asociat şi funcţia de administrator, a încheiat 11 contracte comerciale de furnizare produse în valoare totală de 7.583,50 lei cu Primăria Mateeşti şi cu o societate comercială al cărei  unic asociat este comuna Mateeşti.

 

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

6. DEACONU VERGILIA,

Consilier Local în cadrul Consiliului Local al Comunei Ţiţeşti,

Judeţul Argeş

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

La data de 25 iulie 2019, în exercitarea mandatului de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local privind aprobarea deplasării ansamblului cultural al comunei la un eveniment desfăşurat în străinătate, şi a alocat din bugetul local o sumă de bani necesară deplasării.

 

Ulterior adoptării acestei Hotărâri, persoana evaluată a făcut parte din delegaţia care a însoţit ansamblul la festivalul internaţional de folclor.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 228, alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019.

 

7. ZISU ROMULUS,

Consilier Local în cadrul Consiliului Local al Comunei Comana,

Judeţul Constanţa

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

La data de 30 ianuarie 2018, în exercitarea mandatului de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea unei Hotărâri a Consiliului Local Comana în urma căreia a fost încheiat contractul de comodat privind darea în folosinţă gratuită a spaţiului cu destinaţie de dispensar medical uman al comunei Comana către CMI Zisu Romulus, contract încheiat între Consiliul Local, reprezentat prin primar, în calitate de comodant şi Zisu Romulus, medic titular al Cabinetului medical individual cu personalitate juridică, în calitate de comodatar.

 

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46 din Legea nr. 215/2001 (în vigoare până la data de 05.07.2019) şi dispoziţiile art. 75 şi 77 din Legea nr. 393/2004 (în vigoare până la data de 05.07.2019), coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 (în vigoare începând cu data de 05.07.2019).

Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. LUCIAN CONSTANTIN nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Persoanele menţionate au încălcat următoarele prevederi legale:

  • art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”;
  • art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Primarii şi viceprimarii [...] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”
  • art. 77, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „(1) Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă.”
  • art. 87, alin. (1), lit. g) şi k)  din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: [...] g) calitatea de comerciant persoană fizică [...]”; k) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale”.
  • art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective.”;
  • art. 91, alin. (3), teza I din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie.”
  • art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 (în vigoare până la data de 05.07.2019), potrivit căruia „(1) Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local. ”
  • art. 75, alin. (1) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru.”
  • art. 77, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 393/2004, potrivit căruia „(1) Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă.”
  • art. 228 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă nr. 57/2019, potrivit căruia „ (1) Alesul local aflat în conflict de interese în condiţiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, are obligaţia să se abţină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru: a) soţ, soţie sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv. (2) În exercitarea funcţiei, consilierul local sau consilierul judeţean aflat în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) are obligaţia să anunţe la începutul şedinţei consiliului local, respectiv a consiliului judeţean interesul personal pe care îl are la adoptarea hotărârii respective, anunţ care se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al şedinţei”.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.