Planeta noastră, acest loc de a cărui stare ar trebui să fim preocupaţi cu toţii, tinde să fie sufocată de uriaşa cantitate de deşeuri produsă de umanitate, un preţ foarte mare plătit în schimbul evoluţiei tehnologice rapide pe care o parcurgem. Unul dintre elementele cele mai agresive în contact cu mediul, este plasticul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Costul mic al acestui produs, a condus la introducerea lui în producerea la scară foarte largă a unora dintre cele mai variate consumabile, de la pungi, cutii, gadgeturi, tacâmuri, farfurii,  pahare, sticle, până la tot felul de recipiente.

Acest material care acum este integral sintetic, a ajuns în punctul în care lasă amprente adânci asupra mediului, dar şi asupra sănătăţii omului. Anual, se produc şi se aruncă  în medie 360 de milioane de tone de plastic sintetic, un fenomen  îngrijorător care a alertat nu doar ecologiştii, ci întreaga societate, context care a condus la luarea unor măsuri legislative la nivel global.

Impactul devastator al plasticului

Cu toţii bem din sticle de plastic, sevim masa folosind veselă de plastic, câte produse cumpărăm, atâtea pungi primim şi, din păcate, nu toate sunt biodegradabile. În mod direct şi cel mai uşor de sesizat, este impactul pe care plasticul îl are asupra apelor, poluarea la acest nivel fiind foarte mare.

Oceanele, mările, fluviile şi râurile sunt sufocate de plasticul care a ajuns să ucidă specii de peşti şi să sufoce viaţa marină prin substanţele chimice pe care le degajă. Omul este şi el direct afectat, componentele plasticului afectând pânza freatică.

Plasticul este pretutindeni, astfel că şi cele mai îndepărtate locuri sunt afectate de acest produs sintetic, influenţând  chiar şi viaţa animalelor sălbatice, fie prin contactul direct cu acesta, fie prin transferul care se realizează între componentele chimice şi mediul habitatelor. Plasticul acţionează asupra mediului, chiar înainte de a fi scos pe piaţă.

Procesul tehnologic folosit la producerea acestui material sintetic, presupune prelucrarea reziduurilor specifice rafinării petrolului, astfel că se eliberează în mediul înconjurător o cantitate foarte mare de carbon, alături de alte substanţe chimice care conduc la creşterea nivelului de poluare al aerului.

Masivul proces de fabricare a plasticului, alături de alte mari producătoare de combustibili, au un impact major asupra climei, fiind răspunzători de modificările climatice  la care suntem martori.

Astfel, plasticul, atât prin procesul de fabricaţie, cât şi prin impactul direct pe care îl are asupra naturii şi omului, este unul dintre cele mai periculoase şi dăunătoare elemente artificiale care tinde să acopere pământul.

Specii de plante şi animale sunt distruse, apele sunt contaminate, aerul este poluat, omul se îmbolnăveşte, iar clima se destabilizează. La nivel mondial s-au luat o multitudine de măsuri care au drept scop diminuarea impactului negativ şi devastator pe care plasticul îl are asupra planetei.

Se aplică legi, se modifică procesele de fabricaţie, se fac curăţări masive, se acţionează organizat, însă, fiecare dintre noi poate lua propriile măsuri de limitare a contactului dintre plastic şi mediul în care trăim.

Măsuri accesibile pentru diminuarea impactului maselor plastice asupra mediului

Măsurile de nivel global sunt luate în cadrul legislativ specific fiecărei zone, fiind o mişcare de  amploare. Însă, pe lângă aceste măsuri extrem de elaborate, este important ca schimbarea să se realizeze şi pornind de la scară mică, respectiv de la schimbările adoptate de fiecare dintre noi, în fiecare aspect al vieţii noastre.

Folosind mai puţin plastic sau susţinând reciclarea, contribuim la diminuarea impactului devastator pe care compuşii chimici îi au asupra sănătăţii noastre şi asupra sănătăţii planetei. Tacamurile de unică folosinta realizate din materiale prietenoase cu mediul, cum ar fi amidonul de porumb, reprezintă una dintre măsurile simple şi accesibile, însă extrem de importante pe care noi le putem lua.

Folosite în locul celor din plastic, acestea se vor dovedi mult mai sănătoase şi sigure, raportat la problema pe care planeta o parcurge acum. O altă măsură care poate fi luată, este renunţarea la obiectele de unică folosinţă.

Poate ar fi mult mai bine să folosim o sacoşă din fibre textile sau biodegradabile atunci când facem piaţa, în locul multelor punguţe care vor sufoca, cândva o vietate neajutorată. Este foarte practic să avem la îndemână o sticlă din plastic pentru apă, însă, pentru sănătatea planetei noastre, poate ar trebui să revenim la sticla reutilizabilă.

Acestea sunt măsuri ce par simple, însă pot fi greu de aplicat, după o lungă perioadă în care preocuparea noastră pentru starea mediului înconjurător nu a existat. Pentru a gestiona corect tot plasticul care face parte din viaţa noastră, putem, cel puţin, să susţinem reciclarea. Începând cu sortarea şi terminând cu depunerea plasticului la punctele de reciclare, contribuim şi noi la salvarea naturii,  a noastră şi a copiilor noştri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.