DN AGRAR Group (BVB: DN), cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producţie de lapte de vacă şi producţie vegetală, îşi extinde instrumentele utilizate pentru comunicarea cu investitorii şi adoptă practici proactive în dialogul cu aceştia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Compania a lansat un nou website, într-un format intuitiv, conceput pentru a oferi investitorilor şi altor părţi interesate un acces facil la informaţii şi instrumente interactive pentru a analiza performanţa companiei şi evoluţia în piaţa de capital.

DN AGRAR comunică proactiv şi constant cu investitorii, inclusiv prin intermediul unor comunicări de tip newsletter. Compania organizează pentru prima data în acest an un eveniment de tipul Investor Day - „Ziua Investitorilor”, în 12 iunie, pentru a prezenta activitatea companiei din cadrul a două ferme.

Peter de Boer, Membru CA & Manager Relaţia cu Investitorii:

„DN AGRAR reafirmă angajamentul său faţă de investitori şi piaţa de capital, de a avea o comunicare eficientă şi transparentă, furnizându-le acces facil la informaţii prin intermediul noului website şi a instrumentelor proactive de comunicare adoptate. Secţiunea dedicată investitorilor prezintă atât informaţiile obligatorii ce decurg din statutul de companie listată, cât şi o serie de materiale şi instrumente care să explice în mod activ şi în detaliu activitatea companiei şi strategia de investiţii. Ne dorim ca împreună cu investitorii noştri să dezvoltăm compania pe termen mediu şi lung şi ne-am propus să consolidăm relaţia cu aceştia inclusiv prin organizarea unor evenimente recurente, dedicate lor.”

Primul eveniment „Ziua Investitorilor” din 12 iunie este un prilej prin care participanţii vor afla detalii despre planurile de dezvoltare ale companiei şi vor putea vedea cum decurge activitatea în două din cele patru ferme ale companiei - fermele Apold şi Cut din judeţul Alba. Participanţii vor avea oportunitatea de a interacţiona cu echipa extinsă de conducere formată din Jan G.de Boer, CEO; Peter De Boer, Manager Relaţia cu Investitorii; Gabriel Ţico, Director Economic; Adina Trufaş, Manager Zootehnie; Dan Bogdan, Manager Agricultură.

Pentru a afla mai multe despre DN AGRAR, vă invităm să vizitaţi noul website al companiei - https://dn-agrar.eu/.

Pentru a participa la „Ziua Investitorilor” organizată de Grupul DN AGRAR, părţile interesate sunt rugate să confirme prezenţa la următorul link.

Despre DN AGRAR Group

DN AGRAR Group este cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producţie de lapte de vacă şi producţie vegetală. Grupul activează în centrul Transilvaniei, în judeţele Alba, Sibiu şi Hunedoara. Compania are peste 7.000 hectare de teren în proprietate şi în arenda pe care le lucreaza şi peste 11.000 de capete, bovine pentru lapte şi tineret bovin.

Compania a fost înfiinţată în 2008 de Jan Gijsbertus de Boer şi este listată la Bursa de Valori Bucureşti, în piaţa AeRO din 2 februarie 2022. Începând cu data de 19 septembrie 2022, acţiunile DN AGRAR sunt incluse în indicele BETAeRO al celor mai tranzacţionate companii din Sistemul Multilateral de Tranzacţionare SMT.

 

Mai multe detalii pe https://dn-agrar.eu

Facebook: https://www.facebook.com/DNAGRAR

Youtube: https://www.youtube.com/watch?v=GxRW4II1F6c

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.