Chiuveta de bucătărie este un element central în orice spaţiu de gătit - chit că este vorba de o chicinetă sau de o bucătărie imensă, ea joacă un rol important pentru pregătirea mesei. Atunci când alegi utilităţile necesare pentru casa ta, trebuie să iei în considerare nevoile pe care le ai - bineînţeles, aici este de adăugat funcţionalitatea sa şi un design plăcut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mai jos găseşti un scurt ghid pentru alegerea unei chiuvete potrivite pentru locuinţa ta:

Ce dimensiune este potrivită pentru bucătăria ta?

Atunci când alegi dimensiunea chiuvetei, trebuie să te asiguri că se îmbină cu blatul din bucătăria ta, astfel că trebuie să calculezi exact perimetrul în care o vei instala.

Una mare este foarte utilă pentru spălatul legumelor, cărnii şi vaselor şi îţi va permite mişcări elaborate, comparativ cu o dimensiune mică. Aici, blatul este esenţial în potrivirea dimensiunii, dar şi a ideilor tale de design pe care vrei să le implementezi.

Chiuveta dublă

În cazul în care nu ai o maşină de spălat vase, trebuie să te asiguri că ai destul spaţiul pentru a curăţa toată vesela - de la oale, la forme de prăjituri. Poţi alege de aici chiuvete de bucătărie cu o cuvă supradimensionată pentru uscatul vaselor.

Asigură-te că ambele sunt suficient de mari pentru a satisface nevoile tale şi fii sigur că ştii cum să alegi chiuveta de bucătărie, ca să nu te trezeşti cu surprize neplăcute. Una poate fi folosită pentru curăţarea şi pregătirea alimentelor, iar cealaltă pentru spălatul vaselor. În cazul în care familia ta este numeroasă, probabil că îţi vor trebui două chiuvete pentru a reuşi să acoperi tot volumul de vase.

De ce anume ai nevoie la o chiuvetă?

În designurile moderniste, multe modele au scurgerea oblică, lucru ce permite vaselor care stau în ea să se usuce mai rapid, în timp ce altele propun un fund al chiuvetei plat şi mare, pentru a permite un spaţiu de manevrare cât mai util şi pentru a permite depozitarea veselei.

Aşezarea scurgerii într-o parte oferă mai mult spaţiu pentru spălatul vaselor şi paharelor şi creează mai mult loc utilizabil sub chiuvetă. Drenele integrate permit, de asemenea, scurgerea apei, chiar dacă o tigaie sau o tavă mare acoperă scurgerea.

Care sunt avantajele oţelului inoxidabil?

Atracţia se datorează rezistenţei industriale. Chiuvetele de bucătărie din oţel inoxidabil conţin 18% crom pentru protecţia pe viaţă împotriva coroziunii şi 10% nichel pentru luciu bogat, care se îmbunătăţeşte cu vârsta. Este rezistent la germeni şi raze UV, astfel că durata de folosinţă este foarte mare.

Ce fel de baterie preferi?

Robinetul pe care îl selectezi va dicta numărul de găuri de care ai nevoie în chiuvetă. Alege robinetul ideal şi apoi comandă chiuveta în consecinţă. De asemenea, ia în considerare găuri suplimentare pentru accesorii, cum ar fi distribuitoarele de săpun.

Acestea fiind spuse, iată un ghid pentru achiziţionarea chiuvetei ideale pentru bucătăria ta. Ţine minte - totul stă în măsurători şi în potrivire, aşa că fii sigur că ai măsurat fiecare colţ al încăperiii înainte să iei o decizie finală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.