Când te afli în postura de gazdă, este impropriu să spui că nu vrei ca oaspeţii tăi să fie plăcut surprinşi de bucatele pe care le pui pe masă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Iată ce trebuie să pui pe masa de sărbători!

Aperitive

Dacă vrei să mergi la sigur în ceea ce priveşte meniul, cu un astfel de aranjament atent ales, cu siguranţă nu vei da greş. Ţine cont de faptul că aperitivul trebuie să aibă cantităţi mici de preparate, astfel încât să sporească apetitul oaspeţilor. Prin urmare, ajută-te de un platou etajat care nu-ţi va permite să adaugi în exces şi care va ocupa mai puţin spaţiu pe masă.

Supe

Deşi multe persoane preferă să nu servească la mesele festive supe sau ciorbe, acestea sunt o alegere excelentă dacă ţii la oaspeţii tăi. Pentru că mesele de sărbători sunt îmbelşugate, organismul are nevoie de acea trecere între aperitiv şi mâncărurile încărcate caloric. Dacă vrei totuşi să-ţi impresionezi oaspeţii cu ceva diferit faţă de o supă oarecare, poţi găti o supă cremă de legume. Este un fel de mâncare light, care se va încadra perfect într-un meniu festiv.

Preparate tradiţionale

După cum bine ştim, în preajma sărbătorilor de iarnă, tăierea porcului constituie o tradiţie ce este respectată cu sfinţenie de toată lumea. Astfel, cu propriile resurse, gospodinele pregătesc cu multă trudă diverse preparate tradiţionale. Printre acestea se numără: caltaboş, tobă, piftie, leber şi nu în ultimul rând friptura de muschiuleţ de porc. Sarmalele fie cu carne, fie de post nu pot lipsi de pe masa de Crăciun, iar pentru ca acest fel de mâncare să fie complet nu uitaţi să adăugaţi smântâna şi mămăliguţa. Bineînţeles, pentru a nu face abuz de carnea de porc, întrucât în perioada aceasta este cel mai consumat aliment, puteţi opta pentru orice alt fel de carne. O alternativă bună pentru o masă festivă poate fi carnea de curcan sau de raţă.

Desert

Cozonacul este principalul desert al oricărei mese de Crăciun sau Revelion. Deşi după o masă copioasă ai spune că nu mai ai loc şi pentru desert, întotdeauna se face puţin spaţiu dacă dulciurile sunt făcute în casă. Nimeni nu va ezita să se înfrupte dintr-o plăcintă abia scoasă din cuptor preparată cu făină şi premixuri de pe Scufita-Rosie.ro. Cornuleţele şi melcişorii sunt la fel de potriviţi evenimentului, şi deşi sunt peste tot în magazine, vei avea o bilă albă din partea oaspeţilor tăi dacă îi vei pregăti chiar tu.

Alimente cu semnificaţie care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun sau Revelion

Superstiţiile cu privire la alimentele ce trebuie consumate de Crăciun şi Revelion dăinuie inclusiv până la momentul actual. Fie că este vorba de noroc, progres sau abundenţă, cu siguranţa puteţi infiltra pe masa de sărbătoare câteva dintre următoarele alimente: mămăligă, carne de porc, mazăre, peşte, carne de curcan, struguri albi, rodii, iar lista poate continua.

Prin urmare, dacă vei respecta aceasta structură a meniului, cu siguranţă vei acapara toate gusturile, satisfăcând astfel toţi oaspeţii.

viewscnt

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.