Industria jocurilor de noroc este una extrem de ofertantă, îndeosebi în urma avântului luat de cazinourile online. Una dintre cele mai de succes inovaţii din lumea cazinourilor pe internet este cea de jocuri de masă cu dealer real. Aceasta a fost rezultatul dorinţei operatorilor de a furniza jucătorilor o experienţă cât mai apropiată de cea dintr-un cazino terestru fără ca aceştia să fie prezenţi fizic la masa de joc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ce sunt cazinourile online cu dealer real?

Mulţi se întreabă ce este un Cazino Live pe internet. Live Cazino este o platformă care distribuie jocuri de masă cu dealer real. Masa de joc este organizată într-un studio amenajat asemenea cazinourilor clasice, iar acţiunea este transmisă în timp real prin intermediul unor servicii de streaming performante.

O masă de live casino presupune cheltuieli însemnate pentru amenajarea studioului, personal, camerele 4D cu care se realizează filmările, serviciile conexe. Jucătorul participă activ la joc prin intermediul unei interfeţe care îi permite să plaseze pariurile, să iniţieze acţiunea la masa de joc şi să efectueze tranzacţii.

Popularitatea acestor jocuri pe internet cu dealer real este în creştere deoarece, pe lângă experienţa de joc similară cazinourilor terestre, jucătorul îşi poate personaliza modul de joc şi poate interactiona cu dealerul în limba maternă. Cel mai important aspect este acela că rezultatul este determinat de acţiunea unui om şi nu de un software RNG.

Tehnologia este totuşi cea care face diferenţa. În afara sistemelor de înregistrare şi transmisie, mesele de cazino online cu dealer real folosesc o Unitate de control a jocului (GCU) care codifică transmisiunile şi este operată de dealer. Tranzacţiile fizice efectuate de acesta sunt criptate în date utilizate de software, prin tehnica de Recunoaştere Optică a Caracterelor (OCR). Aceasta permite jucătorului să participe la acţiune fără a sesiza latenţe.

De ce sunt populare Cazinourile Live?

Avantajul jocurilor live faţă de celelalte jocuri online este faptul că experienţa este trăită în timp real. Furnizorii de astfel de jocuri şi-au proiectat produsele pentru o experienţă completă care să cuprindă chiar şi atmosfera şi zgomotele specifice unui cazino. Transmisiunea acţiunii are loc în timp real. Locaţiile unde funcţionează studiourile sunt, de cele mai multe ori, cazinouri recunoscute.

Atmosfera plină de realism este indusă şi de utilizarea unor pachete de cărţi de joc autentice şi a unor maşini de amestecare reale (în unele cazuri, cărţile de joc sunt amestecate de un dealer, în faţa jucătorilor). Jucătorii care apreciază ritmul dintr-un cazino real îl pot regăsi cu uşurinţă la aceste mese de joc, dar sunt oferite şi jocuri în care acţiunea este mult mai dinamică.

Prezenţa unui dealer real transformă de multe ori experienţa într-o întâlnire cu un prieten. Sunt multe cazuri în care nota finală a unei sesiuni de joc este dată de competenţa şi capacitatea dealerului de a interacţiona cu jucătorii. Dacă vom lua în calcul şi comunicarea în timp real prin serviciile de chat, absenţa unui cod vestimentar, anonimatul perfect şi funcţionalitatea perfectibilă a jocurilor, vom găsi suficiente motive pentru a încerca jocurile de Live Cazino.

Furnizori de Jocuri Live licenţiaţi în România

Cele mai multe cazinouri online româneşti licenţiate ONJN au în ofertă jocuri de Ruletă live, blackjack sau baccarat cu dealer real, dar şi poker live şi emisiuni concurs. Ele sunt furnizate de liderii acestei industrii: Evolution Gaming, Pragmatic Play, Playtech, Ezugi sau Skywind.

Evolution Gaming şi Pragmatic Play transmit jocurile live din protofoliu din studiouri amenajate în cazinouri din Bucureşti. Aceşti provideri  încearcă să personalizeze experienţa jucătorilor prin organizarea unor mese exclusive, dezvoltarea de jocuri inovatoare (vezi jocurile First Person de la Evolution Gaming) sau prin cooptarea lor într-un sistem de recompense de tip turneu (promoţia Drops&Wins de la Pragmatic Play).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.