Praful şi alte impurităţi precum şi algele şi diverse microrganisme se depun în fiecare zi pe faţadă. Prin urmare, faţada îşi pierde din strălucire şi devine vizibil murdară. Pentru a ajuta la soluţionarea acestor probleme, Baumit a dezvoltat tencuiala NanoporTop cu fotocataliză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cum funcţionează?

Cu un efect de autocurăţare mult îmbunătăţit, produsul Baumit NanoporTop utilizează nanotehnologia. Nanoparticulele din tencuială formează o legătură atât de strânsă  încât o parte din murdărie nu se depune deloc pe suprafaţa faţadei iar o parte din ea este înlăturată prin vânt şi ploaie.

Restul murdăriei este înlăturat prin efectul de fotocataliză care sporeşte efectul de autocurăţare. Sunt activate substanţele active fotocatalitice iar acestea distrug o parte din murdărie cu ajutorul luminii zilei. Aceste particule se desprind de pe faţadă iar ciclul este din nou completat de vânt şi ploaie.

Efectul de autocurăţare este deja vizibil după câţiva ani. O faţadă finisată cu tencuială obişnuită se murdăreşte treptat în timp ce o faţadă Baumit NanoporTop cu fotocataliză rămâne pentru mai mulţi ani foarte curată.

Detalii tehnice

Baumit NanoporTop cu fotocataliză se poate aplica atât pe sisteme termoizolante executate cu vată minerală bazaltică sau polistiren expandat cât şi pe tencuieli minerale noi sau vechi, mase de şpaclu, beton, la protecţia monumentelor, în renovări şi tencuieli de asanare.

Este un produs mineral, fără contracţii la uscare, cu rezistenţă ridicată la condiţiile climatice, prezintă o permeabilitate foarte ridicată la vapori, foarte rezistent la murdărie, incombustibil, cu aplicare uşoară (manuală sau mecanizată).

NanoporTop are în compoziţie lianţi cu caracter inovativ, granule de marmură, silicaţi, microfibre, pigmenţi minerali albi şi coloraţi, adaosuri minerale şi apă, având factorul rezistenţei la permeabilitate la vapori de apă (μ) cca. 20-30.

Tencuiala este disponibilă în structură periată cu granulaţii de la 1,5 la 3 mm precum şi într-o vastă paletă de culori. Prin noua tehnologie „Cool pigments”, NanoporTop cu fotocataliză se poate aplica pe întreaga suprafaţă a unui sistem de izolare termică şi în nuanţe închise.

 

 

Mai multe informaţii despre întreaga gamă de tencuieli decorative pentru faţade comercializate de BAUPRO sunt disponibile aici.

BAUPRO, bine construit!

De 6 ani, BAUPRO vine în întâmpinarea clienţilor cu produse inovative pentru construcţii eficiente, durabile şi frumoase. De la sisteme termoizolante pentru faţade la tencuieli mecanizate şi sisteme de gips-carton, BAUPRO oferă soluţii corecte de finisaje, cu livrare direct pe şantier.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm să vizitaţi www.baupro.ro.

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.