Şase instructori auto din Suceava, trimişi în judecată pentru fraudarea examenului practic pentru obţinerea permisului/ Ei dădeau câteva sute de lei pentru indulgenţa examinatorilor/ Banii, remişi unui colaborator al anchetatorilor Justiție 31 mar 2026
Domeniul schiabil Transalpina-Voineasa va fi deschis anul acesta de Paşti/ Vor fi ultimele zile de schi din acest sezon Social 31 mar 2026
Suceava: Administratorul unei firme şi un angajat al acesteia, inculpaţi pentru infracţiuni silvice, fiind suspectaţi că au transportat şi depozitat ilegal cantităţi mari de lemn, de peste 200.000 de euro/ Cei doi, plasaţi sub control judiciar Justiție 31 mar 2026
UPDATE - Suceava: Adolescenta care a căzut de la etajul al cincilea al unui bloc a murit/ Fata fusese dusă în comă la spital cu un traumatism la cap şi cu multiple fracturi Eveniment 31 mar 2026
Consiliul Judeţean Prahova solicită 32 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru securizarea surselor de apă şi creşterea siguranţei sistemului de alimentare Economic 31 mar 2026
Poliţia Mureş anunţă că a sesizat Direcţia de Protecţia Copilului (DGASPC) cu privire la cele două fetiţe dispărute şi găsite de un pădurar/ Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cum au ajuns copilele pe dealul unde au fost găsite Eveniment 31 mar 2026
Circulaţie îngreunată pe un drum judeţean din Giurgiu, unde pompierii acţionează pentru evacuarea apei de pe mii de metri pătraţi de teren - VIDEO Eveniment 31 mar 2026
Aeroportul din Braşov anunţă un record în privinţa numărului de curse regulate operate într-o zi/ În primul trimestru, a înregistrat o creştere aproape dublă a traficului faţă de perioada similară din 2025 Economic 31 mar 2026
Autoturism în valoare de 100.000 de lei căutat de autorităţile din Danemarca, descoperit de poliţiştii de frontieră ieşeni Eveniment 31 mar 2026
Braşov: Autorităţile locale au aprobat un parteneriat cu Fundaţia Ţiriac pentru construirea unui complex pe terenul unui fost ştrand. Complexul va include un patinoar, spaţii pentru judo şi scrimă şi va fi finanţat de omul de afaceri braşovean Social 31 mar 2026
UPDATE - Mesaj RO-Alert privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în Iaşi, Vaslui, Neamţ, Suceava şi Botoşani/ MApN: Ţinta, detectată iniţial la vest de Chişinău; a intrat în ţară la sud de Iaşi/ Ulterior, s-a prăbuşit în R. Moldovaieri, 16:47
Rezultatele PISA 2025 - Mihai Dimian: Avem foarte multe de făcut în continuare pentru a îmbunătăţi situaţia, pentru a schimba modul în care abordăm elevii în sistemul de învăţământ, astfel încât ei să înţeleagă ceea ce citesc şi să aplice ceea ce învaţăieri, 12:58
Putin a vorbit la telefon cu Trump, după vizita lui Witkoff şi Kushner, anunţă Iuri Uşakov. Putin i-a spus că n-are ”niciun plan agresiv împotriva UE”ieri, 18:21
Temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei, prognozate de meteorologi pentru următoarele patru săptămâni / Cantităţile de precipitaţii aşteptate, aproape de normalieri, 07:46
Profit.roEXCLUSIV Gigant mondial în România. Ferrero: Vom ridica o unitate industrială de ultimă generație
Spotmedia.roFemeia care a dezvăluit legăturile unui agent special FBI cu un oligarh rus a fost găsită moartă
Salt Bank lansează „Al 13-lea salariu”: clienţii pot câştiga încă un salariu, de până la 25.000 de lei
PPC blue şi PENNY marchează cinci ani de parteneriat şi extind reţeaua de încărcare la peste 100 de locaţii
Gorenje îşi extinde parteneriatul cu UEFA EURO 2028™. Fotbalul aduce oamenii împreună în momentele care contează
Descoperă ce se întâmplă cu apartamentul tău peste 10 ani: angajamentul Kasper Development în Cartier Coresi Avantgarden Braşov
C.N. UNIFARM S.A. confirmă redresarea financiară a companiei şi intră în Top 10 cele mai profitabile companii din România în 2025
Kelemen Hunor: Eu în continuare insist să existe un vot de învestire din partea fostei coaliţii / Dacă nu suntem în stare să punem un guvern, jucător va fi AUR, va creşte în continuare şi va fi peste 40%ieri, 18:05
Preşedintele CNAS: Platforma informatică prin care pacienţii se pot programa la medic nu e obligatorie. Programările clasice se vor putea face în continuareieri, 23:14
PNL şi USR sesizează CCR şi solicită declanşarea unei anchete interne privind deplasările judecătorului Deliorga cu zboruri private în Mykonos / CSM să analizeze prezenţa preşedintelui Tribunalului Constanţa în deplasarea de luxieri, 18:52
Liga Campionilor: Golul fabulos al lui Răzvan Marin a adus trei puncte pentru AEK Atena, în victoria cu 1-0 împotriva lui LASK Linz - VIDEOieri, 21:41
Un vapor cu jurnalişti la bord, dat dispărut în timp ce acopereau erupţia Vulcanului Anak Krakatau, în Indoneziaieri, 21:01
Inspector la Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, prins în flagrant când primea 10.000 de lei mită de la administratorul unor societăţi comerciale ca „să închidă ochii” la nereguli/ El a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zileieri, 13:59
Primăria New Yorkului a ascuns informaţii despre toxicitatea aerului după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, acuză Zohran Mamdani, care anunţă publicarea în valuri, timp de 12 luni, a mii de documente în acest sensastăzi, 00:50Externe
Ciocniri între manifestanţi şi poliţişti la Tirana, în a 101-a zi de contestare a unui proiect turistic cu legături cu familia Trump. Manifestanţii au încercat să-i blocheze pe deputaţi în Parlament. Ei au cerut din nou demisia lui Edi Rama. Aproximativ 2ieri, 23:48Externe
Prahova: Doi turişti care au părăsit traseul marcat pe Valea Caraimanului, recuperaţi de salvamontiştiieri, 23:38Eveniment
Federaţia spaniolă anunţă un „acord inovator” pentru a facilita congelarea ovocitelor jucătoarelor saleieri, 23:23Sport
Armata americană atacă cu rachetă un petrolier iranian în apropierea Insulei Kharg şi oraşul Jask. Armata iraniană ameninţă baze americane în O.Mijlociuieri, 23:19Externe
Preşedintele CNAS: Platforma informatică prin care pacienţii se pot programa la medic nu e obligatorie. Programările clasice se vor putea face în continuareieri, 23:14Social
Accident de muncă pe şantierul Spitalului Regional care se construieşte la Craiova. Un tânăr, cetăţean moldovean, a fost rănit după ce a căzut de la etajieri, 23:11Eveniment
Şeful CNAS afirmă că noul portal eSănătateaMea include date referitoare la cazurile de urgenţă legate de fiecare pacientieri, 23:05Social
Zelenski anunţă că a sosit la Oslo, la funeraliile lui Harald al V-lea şi pentru a discuta despre apărarea antiaerianăieri, 23:03Externe