La câteva ore după ce forul legislativ suprem al Chinei a convocat săptămâna trecută o reuniune specială pentru a-l demite pe ministrul de externe Qin...
China anunţă luni că unitatea armatei sale care deţine controlul rachetelor strategice - nucleare - a fost dotată cu o nouă conducere, însă presa scrie...
Fostul ministru chinez de Externe Qin Gang, care a fost destituit marţi fără ca statul chinez să prezinte vreo explicaţie, a ”dispărut” complet de pe...
Rusia şi China au lansat joi exerciţii militare comune la Marea Japoniei, anunţă Ministerul rus al Apărării, în contextul unor tensiuni puternice cu...
Liderul chinez Xi Jinping l-a salutat pe Henry Kissinger ca pe un "vechi prieten" în timpul unei întâlniri cu fostul secretar de stat american, în vârstă de...
Emisarul american în lupta împotriva modificărilor climatice John Kerry s-a întâlnit luni, la Beijing, cu omologul său Xie Zhenhua, marcând astfel reluarea...
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită în China, în vederea unor discuţii la nivel înalt, anunţă miercuri un purtător de cuvânt...
Preşedintele chinez Xi Jinping îndeamnă joi armata chineză ”să îndrăznească să se bată” şi să-şi crească ”capacitatea de a învinge”, în...
Cel puţin 15 persoane au murit miercuri în sud-vestul Chinei, în urma unor ploi torenţiale, în contextul în care Beijingul se teme de ”catastrofe...
Xi Jinping l-a avertizat personal pe Vladimir Putin să nu folosească arme nucleare în Ucraina. Mesajul a fost transmis faţă în faţă în timpul vizitei de...
Preşedintele chinez Xi Jinping a îndemnat marţi la ”eforturi în vederea salvării păzii regionale şi asigurării securităţii comune”, într-un discurs...
Preşedintele american Joe Biden dă asigurări că ”intenţionează să se întâlnească (...) în curând” cu omologul său chinez Xi Jinping, o...
Nave de război chineze au traversat Strâmtoarea Taiwan, anunţă miercuri Ministrul taiwanez al Apărării, inclusiv Shandong, unul dintre cele două...
Un american şi doi chinezi au fost găsiţi vinovaţi de faptul că au încercat - sub acoperirea luptei împotriva corupţiei - să repatrieze cu cu forţa...
Preşedintele american Joe Biden l-a numit, marţi, pe preşedintele chinez Xi Jinping un dictator şi a afirmat că acesta a fost foarte jenat atunci când un...
Preşedintele chinez Xi Jinping a salutat "progresele" înregistrate în discuţiile cu secretarul de stat american Antony Blinken, luni, la Beijing. Statele...
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, s-a întâlnit luni cu preşedintele chinez Xi Jinping, la finalul unei vizite de două zile la Beijing menite să...
Xi Jinping l-a numit pe Bill Gates "un vechi prieten" şi a spus că speră că vor putea desfăşura împreună activităţi benefice atât pentru China, cât...
Preşedintele rus Vladimir Putin îl elogiază joi, într-un mesaj, pe ”dragul (său) prieten”, omologul său chinez Xi Jinping, cu ocazia împlinirii...
Bill Gates, cofondatorul Microsoft, urmează să se întâlnească vineri cu preşedintele chinez Xi Jinping, în timpul vizitei sale în China, au declarat două...
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a sosit marţi la Beijing, scrie presa de stat palestiniană, în contextul în care diplomaţia chineză vrea să joace...
Sute de poliţişti au fost desfăşuraţi, iar persoane au fost arestate într-un oraş cu populaţie majoritar musulmană, în sud-vestul Chinei, în urma unor...
China urmează să trimită marţi - pentru prima oară în istoria sa - un astronaut civil în spaţiu, într-o misiune umană către Staţia Spaţială...
Preşedintele chinez Xi Jinping i-a promis miercuri premierului rus Mihail Mişustin, aflat într-o vizită la Beijing, ”susţinerea fermă” chineză în...
Premierul rus Mihail Mişustin, care se află într-o vizită în China, salută marţi relaţiile puternice între cele două ţări şi vrea o creştere a...