Primăria Braşov anunţă restricţii de circulaţie, în zona Poiana Braşov, dar şi program special al mijloacelor de transport în comun în perioada...
Comisia Europeană a transmis Consiliului UE, propunerile care includ actualizări ale acordului cu Ucraina pentru a îmbunătăţi punerea în practică şi...
Un fost colonel care lucra pentru armata americană în cadrul Forţelor Aeriene americane (US Air Force), David Franklin Slater, în vârstă de 63 de ani, a...
Drone navale ucrainene au avariat o navă de patrulare aparţinând Flotei ruse la Marea Neagră, în largul Crimeei, anunţă marţi spionajul militar ucrainean...
Senatul a adoptat, luni, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege iniţiat de mai mulţi aleşi ai PSD, PNL şi UDMR, pentru modificarea art. 469 din...
Conductorii de tren din Germania sunt chemaţi la ”valuri de grevă” - începând de miercuri -, într-un conflict prelungit cu privire la salarii şi la...
Ucraina anunţă luni că se află la originea unei operaţiuni de sabotaj a unui pod feroviar în regiunea rusă Samara, situat pe o linie feroviară de...
Personalul de la sol al Lufthansa, primul grup european de transport aerian, este chemat la o nouă grevă de două zile, începând de joi, în principalele...
Premierul malaysian Anwar Ibrahim anunţă luni că ar fi ”fericit să relanseze” căutări ale zborului MH370, în cazul în care există probe...
Traficul feroviar a fost suspendat luni în regiunea rusă Samara (Volga), în urma unei ”explozii” pe un pod feroviar, potrivit agenţiilor ruse de presă,...
ANAF anunţă, vineri, că se continuăr măsurile de digitalizare a activităţii instituiei şi se implementează programul e-Sigiliu, care va permite...
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a afirmat că pasajele rutiere nu ajută la fluidizarea traficului şi a adăugat că soluţia constă în folosirea transportului...
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a declarat că „nu e normal ca un serviciu public, cum este taximetria, să fie reglementat de către autoritatea locală şi un...
Două autoutilitare folosite la transportul ilegal de lemne au fost imobilizate de poliţiştii din Suceava deoarece autovehiculele nu aveau poliţe RCA. De...
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul va restitui operatorilor de transport rutier, licenţiaţi în România, jumătate din creşterea accizei...
Cel puţin două persoane au murit, iar alte trei au fost date dispărute în urma unei coliziuni, joi, în China, între un cargou şi un pod rutier, în urma...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Franţa că,...
Şcolile, tribunalele şi administraţiile publice au fost închise, aproximativ 1.200 de zboruri au către şi de la New York au fost anulate, iar Central Park...
Mii de agricultori manifestau marţi în diferite regiuni ale Spaniei, blocând mai multe drumuri cu tractoare, în semn de protest faţă de politica agricolă...
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public au prins, pe 27 ianuarie, în flagrant un...
Moscoviţii au tras joi o sperietură zdravănă, după un eşec de amploare în ceea ce priveşte plata biletelor pentru transportul public, care a cuprins...
Armata americană a distrus miercuri o rachetă de tip sol-aer aparţinând huthi, pregătită să fie trasă din Yemen, într-un atac american, în urma unui...
Ministerul Educaţiei anunţă că inspectoratele şcolare au la dispoziţie aproape 52 de milioane de lei pentru realizarea plăţilor aferente transportului...
Ministerul rus al Apărării anunţă miercuri un schimb de prizonieri cu Ucraina, câte 195 de fiecare parte, relatează The Associated Press.
Luni au avut loc discuţii la Guvern cu reprezentanţii organizaţiilor şi structurilor din domeniul taximetriei şi transportului alternativ, în contextul...