Medicul Narcis Copcă, managerul Spitalului ”Sfânta Maria” din Capitală, unitate sanitară cu 300 de paturi, susţine că Guvernul ar fi trebuit să se...
Aproximativ 80 de ambulanţe din Egipt au sosit miercuri dimineaţa în punctul de trecerea frontierei către Fâşia Gaza de la Rafah, pentru a prelua...
Liceana iraniană Armita Garawand, care a intrat în comă în circumstanţe controversate la începutul lui octombrie, în metroul din Teheran, unde a fost...
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a iniţiat un proiect de hotărâre care vizează aprobarea Structurii organizatorice, a Organigramei, a...
O intervenţie chirurgicală dificilă, pentru reconstrucţia tibiei cu grefă osoasă de bancă la un copil de 12 ani, care a fost afectat de cancer, a avut loc,...
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor anunţă, joi, efectuarea unei intervenţii dificile care vizează tratamentul tumorilor maligne ale gâtului, la un...
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a efectuat, luni, o vizită de lucru în municipiul Râmnicu Vâlcea, acesta discutând cu...
Firma indiană Maryan Apparel, unul dintre principalii furnizori de uniforme poliţiei israeliene, a anunţat că pune capăt contractului din cauza atacurilor...
Palestinienii din Fâşia Gaza speră ca ajutoare umanitare să intre vineri în enclavă, după mai bine de zece zile de asediu al Israelului, care se...
O acţiune de salvare a Salvamont Prahova a avut loc duminică, un turist ce prezenta abdomen acut fiind evacuat din Munţii Baiului cu elicopterul. Acesta a fost...
Medicul Eduard Moţoescu, director medical al Spitalului ”Obregia” din Capitală, a declarat că există un medicament nou pentru pacienţi cu forme grave de...
Medicul Bogdan Opriţa de la Spitalul Floreasca din Capitală a explicat că, după incidentul în care un tânăr s-a filmat când a intrat în unitatea...
Ministerul Sănătăţii anunţă că au fost emise autorizaţiile necesare pentru primul pachet de lucrări privind realizarea Spitalului Regional de Urgenţă...
Stephanie, soţia lui Al Di Meola, a transmis, într-un videoclip pe Facebook, mulţumiri medicilor şi asistentelor care îl îngrijesc pe chitarist la Spitalul...
Pompierii au intervenit, miercuri seară, la Spitalul de Copii din Timişoara, după o degajare de fum într-o cameră tehnică. În luna septembrie a anului...
Ministerul Sănătăţii anunţă că a dotat Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea cu un Angiograf Biplan. Investiţia se ridică la 8.4 milioane de...
Un control care se desfăşoară în această perioadă la Spitalul de Pediatrie din Piteşti a scos la iveală faptul că reprezentanţii unităţii sanitare nu...
Direcţia de Sănătate Publică din Timişoara a anunţat un focar de COVID-19 la Secţia Gastroenterologie a Spitalului Judeţean Timişoara, unde trei...
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Florin Roşu, susţine că numărul pacienţilor care vin la spital cu COVID-19 este într-o creştere...
Directorul medical al Spitalului Orăşenesc Mioveni, Alex Iacobescu, afirmă că, dacă preţurile consumabilelor folosite în spitale vor continua să crească,...
Spitalul Universitar de Urgenţă Elias are, începând de marţi, o secţie de oncologie renovată de către Asociaţia ”Dăruieşte Viaţă”. Fondurile au...
O femeie şi-a strigat nemulţumirea, marţi, în faţa Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, după vizita preşedintelui Klaus Iohannis care a mers să vadă...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, după vizitarea răniţilor din incendiul de la Crevedia, că întrebarea pe care ne-o punem toţi este de ce s-a...
Administraţia Prezidenţială a anunţat marţi că preşedintele Klaus Iohannis merge la ora 15.00 la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, pentru a vizita...
Ministerul Sănătăţii a precizat, duminică, faptul că la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca) au ajuns 31 de pacienţi în urma exploziilor de...