Armata americană anunţă că a efectuat un atac aerian într-o zonă izolată, în Somalia, în care a ucis doi membri ai miţiţiei Al-Shebab, relatează AFP.
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, i-a spus marţi preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care se află într-o vizită la Teheran, că o...
Atena urmează să protesteze în mod oficial pe lângă Belgrad, în urma prăbuşirii pe teritoriul grec a unui avion care avea la bord material militar...
Preşedintele american Joe Biden îndeamnă vineri să se facă ”deplin” lumină cu privire la moartea jurnalistei americano-palestiniene Shireen Abu Akleh,...
Cinci ucraineni care erau deţinuţi de către armata rusă în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, au fost eliberaţi în urma unei ”operaţuni speciale” a...
Armata rusă a anunţat joi că s-a retras de pe Insula Şerpilor - o poziţie strategică la Marea Neagră, situată la doar 50 de kilometri de zona de coastă a...
Trei palestinieni au fost ucişi vineri, într-o operaţiune a forţelor israeliene la Jenin, un bastion al unor facţiuni armate în Cisiordania ocupată,...
Un conduător de rang înalt al organizaţiei Statul Islamic (SI) a fost prins într-o operaţiune, joi, în Siria, anunţă coaliţia jihadistă condusă de...
Salvatori indieni au salvat un băiat surdo-mut, Rahul Sahu, în vârstă de zece ani, blocat într-un puţ tiimp de patruzile, în centrul Indiei, anună...
Patru membri şi simpatizanţi ai grupării Statul Islamic (SI) au fost arestaţi în Elveţa şi Germania, în cadru unei operaţiuni comune, anunţă marţi...
Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să efectueze marţi o vizită în România - unde se va întâlni cu militari francezi staţionaţi -, iar apoi...
Cinci persoane au fost ucise într-o operaţiune ”antiteroristă”, în estul Tadjikistanului, într-o regiune situată la frontiera cu Afganistanul şi China...
Turcia nu va aştepta ”permisiunea” Statlor Unite să lanseze o nouă ofensivă în Siria, tună duminică preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit...
Autorităţile din Dâmboviţa nu au găsit leul a cărui prezenţă a fost semnalată prin mai multe apeluri la 112, dar jandarmii vor continua patrularea în...
Guvernul britanic reiterează joi că obiectivele sale în Ucraina nu s-a schimbat, încercând să minimalizeze astfel declaraţii ale şefei diplomaţiei...
Preşedintlee rus Vladimir Putin a discutat marţi cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan despre situaţia ”umanitară” din Ucraina, într-o convorbire...
Zece persoane au fost date dispărute în urma unui al doilea accdent într-o mină de cărbune, săptămâna aceasta, în Polonia, anunţă sâmbătă într-un...
Trei persoane au murit, 21 au fost rănite, iar alte optau fost date dispărute în urma a două explozii de gaz de mină, miercuri, în mina de cărbune Pawlowka...
Dorinţa Statelor Unite de a guverna lumea este de vină pentru situaţa din Ucraina, declară ministrul rus de Externe Serghei Lavrov într-un interviu acordat...
Rusia vrea să ”elibereze” din punct de vedere militar Donbasul, pentru că Moscova consideră această regiune separatistă prorusă drept independentă...
Organizaţia Statul Islamic (SI) ameninţă să ”răzbune” moartea fostului său lider şi îşi îndeamnă susţinătorii să profite de Războiul din...
Scriitorul Radu Paraschivescu şi Emilia Şercan au discutat joi, într-o conferinţă de presă, despre cum se încearcă muşamalizarea unei „operaţiuni de...
Operaţiunea de recuperare a trupului persoanei care a murit în Masivul Pop-Ivan din judeţul Maramureş a fost amânată pentru joi, din cauza condiţiilor...
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii se declară pregătit ”să conducă” operaţiuni de evacuare a unor civili din oraşul Mariupol, începând de...
Primăria din Mariupol acuză miercuri o evacuare forţată, către Rusia, a unei maternităţi din acest oraş asediat, situat în sud-estul Ucrainei, unde altă...