Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a declarat că Emiratele Arabe Unite reprezintă unul dintre partenerii importanţi ai României,...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri la la cea de-a treia sesiune a Comitetului mixt de cooperare între cele două guverne, că dezvoltarea proiectelor...
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anună, joi seară, că a prezentat celor mai puternice companii din Qatar şi Emiratele Arabe Unite potenţialul...
Prim-ministrul Marcel Ciolacu, aflat în vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite, a avut o întrevedere cu Şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, Preşedintele...
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut întrevederi cu managementul companiei ADQ Al Dahra, cu Khaldoon al Mubarak, CEO al companiei Mubadala, cu reprezentanţii...
Hernan Crespo este noul antrenor al echipei Al-Ain (Emiratele Arabe Unite). Fostul atacant al Argentinei, în vârstă de 48 de ani, îi succede antrenorului...
Preşedintele Klaus Iohannis, a avut, marţi în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează în Emiratele Arabe Unite, convorbiri cu Alteţa Sa Şeicul...
MInistrul Energiei Virgil Popescu a anunţat semnarea mai multor documente de cooperare a României şi Emiratelor Arabe Unite în domeniul energiei, energiei...
Formaţia Al Sharjah, antrenată de Cosmin Olăroiu, s-a calificat în semifinalele Cupei Preşedintelui Emiratelor Arabe United, după ce a învins, marţi, pe...
Formaţia Al Sharjah, pregătită de Cosmin Olăroiu, a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 4-0, echipa Bani Yas, pregătită de Daniel Isăilă, în...
Ministrul Energiei Virgil Popescu a avut, vineri, o întâlnire de lucru cu Francesco La Camera - directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie...
Ministrul Energiei Virgil Popescu a avut, vineri în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, unde se desfăşoară cea de-a XIII-a sesiune a Adunării...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru acreditarea lui Octavian-Bogdan Bădică în funcţia de ambasador al României în Emiratele Arabe...
Ministrul Energiei Virgil Popescu a anunţat, marţi, că este infectat din nou cu virusul SARS-CoV-2, în urma vizitelor de lucru pe care le-au avut în Statele...
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut, joi la Palatul Victoria, o întrevedere cu Mariam Almheiri, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice al Emiratelor...
Fundaşul grec Kostas Manolas, ultima oară la Olympiakos Pireu, a semnat un contract cu formaţia Al-Sharjah, antrenată de Cosmin Olăroiu.
Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe şi cooperării internaţionale al...
Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a co-prezidat, miercuri, la Abu Dhabi, împreună cu Ahmed bin Ali Al Sayegh, ministrul de stat pentru Afaceri...
Sorin Grindeanu a anunţat, miercuri, că cei din conducerea Abu Dhabi Ports Group şi-a manifestat interesul pentru derularea unor investiţii în Portul...
Ministrul Energiei Virgil Popescu a discutat, miercuri, cu omologul din Emiratele Arabe Unite Suhail Mohamed Al Mazrouei şi i-a transmis acestuia că în ceea ce...
Ministrul Energiei Virgil Popescu a transmis, miercuri la deschiderea celei de-a doua sesiuni a Comisiei de cooperare între Guvernul României şi Guvernul EAU,...
Şeful statului Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj de condoleanţe, după moartea preşedintelui Emiratelor Arabe Unite, şeicul Khalifa bin Zayed Al...
Formaţia Al Sharjah, antrenată de Cosmin Olăroiu, a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, luni, în deplasare, în compania echipei Al Wasl, în...
Formaţia Al Sharjah, antrenată de Cosmin Olăroiu, a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, liderul Al Ain, în etapa a XIII-a a campionatului...
Formaţia FC Sharjah, antrenată de Cosmin Olăroiu, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Bani Yas, pregătită de Daniel Isăilă,...