Fundaşul Gabriel Tamaş a declarat, joi seară, că Steaua a pierdut calificarea în 16-imile Ligii Europa la meciurile cu FC Zurich, care nu au fost abordate precum partidele cu Osmanlispor sau cu Villarreal.
"Meciurile cu Zurich nu le-am abordat precum cele cu Osmanlispor sau cel de azi. Am fost motivaţi pentru că ştiam că nu avem nimic de pierdut. Mi se pare un pic cam dur arbitrajul, faultul meu a fost la 80 de metri pe poartă, dar nu era vreo fază periculoasă sau un atac periculos. Nu ne-am calificat, dar am jucat foarte bine cu jucătorii pe care îi avem. Vom vedea ce va fi din iarnă. Acum trebuie să ne axăm pe campionat, suntem pe primul loc şi să rămânem acolo", a afirmat Tamaş la Sport.ro.
Formaţia Steaua a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), de echipa Villarreal, în ultima etapă a grupei L a Ligii Europa, ratând calificarea în 16-imile competiţiei.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În urma acestui rezultat românii părăsesc competiţia, iar spaniolii merg în 16-imi, alături de turcii de la Osmanlispor. Şi FC Zurich a fost eliminată. În celălalt meci al grupei, Osmanlispor a învins, tot joi, cu 2-0 (0-0), pe FC Zurich.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.