Tehnicianul echipei CFR Cluj, Marius Şumudică, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că după eşecul de la Belgrad, din play-off-ul Ligii Europa, a existat o şedinţă la club în care :s-au spus lucrurilor pe nume” şi s-au pus lucrurile la punct. El a menţionat că o victorie în confruntarea următoare, cu FC Argeş, ar mai “închide un pic gura celor care acuză”.
“Sper ca mâine să demonstrăm pe teren forţa CFR-ului şi să câştigăm trei puncte. Este foarte important să menţinem parcursul din competiţie internă şi să reuşim să facem 6 şi 6, să facem 18 puncte, după care să pregătim săptămâna viitoare, una foarte grea. Forţa CFR-ului e grupul. Au existat nişte discuţii săptămâna asta, eu cred că am pus lucrurile la punct. La Belgrad a fost un accident şi este foarte important ca în cele trei jocuri să demonstrăm suporterilor, celor care privesc fotbalul că CFR-ul în momentul de faţă nu traversează o perioadă de criză. A existat o şedinţă cu conducerea, cu mine, cu jucătorii, s-au spus lucrurilor pe nume, continuăm activitatea şi probabil veţi vedea la ora jocului atitudinea jucătorilor. Comunicatul conducerii nu poate decât să mă bucure în momentul de faţă. Eu tot timpul am simţit susţinere aici, n-am avutt probleme, n-am de ce să mă îndoiesc. Mai departe... pe orice antrenor rezultatele îl ţin în funcţie. N-am ce să reproşez acestui club, mi-a oferit condiţiile necesare pentru performanţă”, a spus Şumudică.
El a subliniat că le va fi foarte greu celor care vor să destabilizeze echipa şi că la CFR Cluj nu există nicio problemă disciplinară şi nicio animozitate. “Nu e uşor să fii antrenorul CFR-ului, să gestionezi un astfel de vestiar. Dar mă lupt. Şi le va fi greu. Şi le va fi greu tuturor să destabilizeze. În momentul de faţă CFR-ul nu are nicio problemă de ordin disciplinar sau vreo animozitate din partea lui Şumudică către un jucător sau a unui jucător în momentul de faţă către Şumudică. O relaţie de profesionalism, muncim foarte bine să realizăm obiectivele. Doresc ca jucătorii mei să fie la fel de uniţi şi să demonstreze că sunt cea mai bună echipă din ţară şi că mâine cu cele trei puncte vor mai închide un pic gura celor care acuză şi care vin cu fel de fel de dezinformări”, a adăugat tehnicianul.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Joi, CFR Cluj a dat publicităţii un comunicat în care precizează că Marius Şumudică are parte de toată susţinerea conducerii clubului şi a acţionariatului.
CFR Cluj a fost învinsă, marţi, în deplasare, cu scorul de 4-0 (2-0), de echipa Steaua Roşie Belgrad, în prima manşă a play-off-ului Ligii Europa. Returul va avea loc la 26 august, de la ora 21.30. Dacă nu se va califica în grupele Ligii Europa, CFR Cluj va evolua în grupele Conference League.
În Liga 1, echipa CFR Cluj va întâlni, sâmbătă, în deplasare, de la ora 21.30, formaţia FC Argeş, în etapa a şasea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.