Simona Halep a declarat, joi, după victoria în două seturi înregistrată cu Tatjana Maria, în turul secund al French Open, că se simte bine după accidentarea suferită la glezna dreaptă, fiind pregătită să joace şi meciuri mai lungi dacă este nevoie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Sunt bine, sunt pregătită să joc chiar şi trei ore. E bine că am câştigat în două seturi, cred că îmi dă încredere. Mă simt confortabil pe teren, dar asta nu înseamnă că o să fie la fel în turul următor. Iau tot ce e mai bun din aceste două tururi şi abia îl aştept pe următorul", a declarat Halep, la conferinţa de presă, potrivit site-ului WTA.

Ea a recunoscut că a fost pusă în dificultate la începutul meciului de joi, de advesrara ei.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

"Cred că a fost un meci dificil azi. Nu mai jucasem cu ea de mulţi ani. Nu mă aşteptam să joace la un asemenea nivel înalt, astfel că la început am fost un pic nesigură. Nu am ştiut exact ce trebuie să fac, ce să atac sau dacă să fac un pas în spatele terenului ori doar să joc la fel. Am început să mixez jocul. Simt că lovitura de dreapta a fost mai bună ca în primul tur, dar pot să fac mai mult cu ea. Am pierdut de câteva ori la serviciu, dar cred că am servit destul de bine. Meciul a fost bun, în opinia mea, de un ridicat nivel şi ea este o adversară dificilă" a spus finalista din 2014 de la Roland Garros.

Despre Daria Kasatkina, viitoarea adversară de la French Open, Simona Halep a spus că va încerca să o alerge mult pe teren, deoarece şi sportiva rusă vine după o accidentare la gleznă.

"Sunt bucuroasă să joc împotriva ei. De fiecare dată când am jucat împotriva ei a fost un meci greu. Ea are o lovitură de dreapta cu mult <topspin>, aşa că o să fie foarte greu. Trebuie să o fac să alerge, pentru că este un pic accidentată, ca mine. Este o nouă mare provocare pentru mine. Simt să sunt pregătită, simt că am încredere. Am şansa mea să câştig. Aşa că trebuie să-mi urmez palnul împotriva ei şi să cred că pot câştiga", a precizat românca.

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, joi, cu scorul de 6-4, 6-3, în 82 de minute, pe germana Tatjana Maria, locul 102 WTA, calificându-se în turul al treilea al French Open, al doilea Grand Slam al anului.

Începutul de meci a fost unul complicat pentru Simona Halep, care a fost incomodată de jocul extrem de variat al adversarei ei. Maria a trimis mingea când liftat, când tăiat, iar această înălţime variabilă a mingii a încurcat-o pe româncă. Halep a găsit cu greu momentul potrivit de lovire a mingii, care i-a venit ori prea înalt, ori prea jos, mai niciodată într-o poziţie confortabilă. În plus, germana s-a apărat foarte bine şi a accelerat în unele momente, lovind cu putere, sau a găsit unghiuri foarte bune cu reverul executat cu o mână. În aceste condiţii, Halep, lipsită de răbdare la început, a reuşit cu greu să-şi pună în practică agresivitatea, greşind mult. Uşor, uşor, mobilitatea jucătoarei române, capacitatea ei de adaptare şi bagajul ei de lovituri mai bogat au început să-şi spună cuvântul. Cât priveşte problemele medicale de la glezna dreaptă, Halep a dus fără probleme un meci intens, în care a fost nevoie să facă risipă de energie pentru a se impune în două seturi.

În faza următoare, Halep va evolua cu rusoaica de 20 de ani Daria Kasatkina, locul 28 WTA şi cap de serie numărul 26, care a învins-o, tot joi, în manşa secundă, cu scorul de 7-6 (1), 6-4, pe Marketa Vondrousova din Cehia, locul 96 WTA, venită din calificări.

Simona Halep s-a întâlnit o dată cu Daria Kasatkina, învingând-o, anul trecut, în turul al doilea al Miami Open, cu scorul de 6-3, 7-5.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.