Sancţionată cu retragerea a două puncte din clasament pentru că nu a respectat regulile financiare din Premier League, gruparea Everton a anunţat vineri că renunţă să facă apel, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Everton FC şi-a retras apelul împotriva deciziei unei comisii independente din Premier League de a impune clubului o deducere de două puncte pentru încălcarea regulilor de rentabilitate şi sustenabilitate pentru perioada contabilă încheiată în iunie 2023", a precizat clubul într-un comunicat. "Audierea, programată pentru sfârşitul acestei luni, nu va avea loc, iar clubul va încheia sezonul 2023-2024 din Premier League cu deducerea de două puncte", a adăugat acesta.

Echipa se află în prezent pe locul 15 în clasament, cu 37 de puncte. 

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În aprilie, echipei Everton i-au fost retrase două puncte pentru că a încălcat regulile financiare referitoare la perioada de trei ani încheiată în 2022-2023.

Everton a anunţat o pierdere de 89,1 milioane de lire sterline (103,8 milioane de euro) numai în sezonul trecut, dublu faţă de anul precedent.

Conform regulilor Premier League, cluburile pot pierde maximum 105 milioane de lire sterline (122,4 milioane de euro) în trei sezoane, sau 35 de milioane de lire sterline pe sezon, înainte de a fi sancţionate.

Everton fusese deja sancţionată pentru perioada de până în 2021-2022. Retragerea de zece puncte, anunţată în noiembrie, a fost ulterior redusă la şase în urma unui apel în februarie.
 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.