Directorul sportiv al FCSB, Mihai Stoica, a anunţat, joi, că mijlocaşul Mihai Pintilii şi-a prelungit contractul cu gruparea din Bucureşti până la finalul sezonului 2019/2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Pintilii nu este antrenorul din teren, este un jucător cu experienţă, cu calităţi extraordinare şi sunt în măsură să vă informez că a semnat acum prelungirea contractului cu FCSB. Şi aici cred că că face Gigi diferenţa. Poate era mai puţin riscant să aştepţi să se termine campionatul, să vezi dacă mai poate sau nu mai poate. Noi ştim că mai poate Pintilii, ştim cât de important este în vestiarul echipei şi cât de mult lipseşte echipei în primele două meciuri de campionat după greşeala impardonabilă pe care a comis-o. Dar să-i prelungeşti contractul unui jucător care face 34 de ani acum, pentru 2019/2020 e într-adevăr un gest pe care ar trebui să-l împrumute şi alţi patroni, finanţatori, consilieri, alte cluburi. Nu e un gest singular făcut de Gigi şi mă bucur foarte mult că Pinti va rămâne cu noi. Oricum, el rămâne în cadrul clubului, asta e deja un fapt, nu mai poate fi schimbat. Cred că ne poate ajuta ani de zile din teren, aşa cum o face şi Teixeira la aproape 38 de ani, aşa cum o va face şi Momcilovici probabil până la 37-38 de ani şi Junior Morais. Sunt jucători pe care îi recomandă calităţile şi longevitatea", a declarat Stoica, într-o conferinţă de presă.

În vârstă de 33 de anil, Pintilii, 42 de selecţii la naţională, este din 2016 pentru a doua oară la FCSB, după ce a mai evoluat în perioada 2012-2014. El a mai jucat la Jiul, Internaţional Curtea de Argeş, Pandurii Târgu Jiu, Al Hilal şi Hapoel Tel Aviv.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.