Directorul sportiv al FCSB, Mihai Stoica, a ţinut să participe la conferinţa de presă organizată înaintea meciului cu CFR Cluj, pentru a-şi exprima îngrijorarea cu privire la arbitrajele din Liga I, care avantajează rivala din Cluj-Napoca şi dezavantajează echipa sa.
Rugat să comenteze afirmaţia preşedintelui CFR Cluj, Iuliu Mureşan, care a spus că vrea să câştige partida cu FCSB dintr-un penalti, Stoica a spus: "Nu mă miră, dacă aşa au fost învăţaţi să câştige în istoria clubului numai cu penaltiuri în minutul 93. Şi-au permis să facă orice. Am crezut că s-au terminat vremurile alea."
Mihai Stoica a declarat că arbitrii lasă impresia că abia aşteaptă să acore penalti echipei CFR Cluj.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Am ţinut să fiu prezent la această conferinţă de presă pentru că doar aici pot să-mi exprim îngrijorarea. Nu ştiu pentru ce să fiu mai îngrijoarat, pentru faptul că sutem dezavantajaţi flagrant de arbitraje sau pentru faptul că o contracandidată cu şanse reale la câştigarea titlului este avantajată flagrant. Când primeşti cinci penaltiuri la 0-0, din care două sunt dictate clar eronat, iar două sunt... nici nu ştiu cum să le calific. Ce penalti e ăla de la Chaijna, ce penalti s-a dat la meciul cu Craiova, la 0-0, când jucătorii se ating reciproc? Acestea se consideră că au fost acordate corect. Noi nu avem nevoie să primim penalti la 4-0 cu Mediaşul. Mulţumim frumos, nu ne interesează. Foarte mulţi arbitri au părut că abia aşteaptă să dea penalti pentru CFR. Nu e un atac împotriva CFR-ului, nu CFR arbitrează, CFR este arbitrată. Dar atât timp cât sunt greşeli evidente, iar arbitrii oficiază în continuare ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, normal că îmi pun probleme. Doar în ultima perioadă, acest club a investit peste zece miliaone de euro în jucători români. La meciul cu Plzen, Steaua a jucat cu nouă fotbalişti români în formaţie şi cu unul care va aplica pentru obţinerea cetăţeniei, Junior Morais. Am avut un singur jucător străin, pe Bogdan Planici. Şi sunt avantajate cluburi care se axează în principal pe jucători liberi, veniţi din străinătate. Nu vrem să fim avantajaţi sub nicio formă, vrem să beneficiem de aceleaşi condiţii precum celelalte competitoare. Anul trecul a fost un dezastru pentru noi în play-off, acum văd că au început mai devreme. Sunt uimit de ceea ce se întâmplă. Suntem singura echipă care investeşte în România şi datorită politici lui Gigi Becali sunt cluburi care trăiesc. Liga I funcţionează datorită drepturilor de televizare şi a lui Gigi Becali. Deja se strâng prea multe greşeli şi sunt greşeli evidente. Nu am ajuns încă la nivelul în care să jucăm împotriva unui adversar de calibru cum e CFR plus o brigadă de arbitri. E complicat, foarte complicat", a declarat el.
Întrebat dacă delegarea lui Ovidiu Haţegan la acest meci este oportună, Stoica a răspuns: "Are delegări în Europa League şi în Champions League şi e foarte frumos. Dar anul trecut, la meciul decisiv pentru câştigarea campionatului, de la Ovidiu, cu FC Viitorul, l-a eliminat pe Tamaş, corect, după care la 0-0 am avut un penalti evident la Bălaşa şi nu a fost acordat. Dacă am fi deschis scorul cu siguranţă altul era deznodământul. La Craiova, Haţegan a avut de două ori în 40 de secunde obligaţia să-l elimine pe Ţâru de la FC Viitorul. Nu l-a eliminat. Nimeni nu contestă valoara lui Ovidiu Haţegan. îmi doresc din toată inima ca Ovidiu Haţegan să arbitreze corect. Atât."
Antrenorul Nicolae Dică a fost întrebat dacă este îngrijorat de arbitraje, însă tehnicanul a refuzat să comenteze acest subiect: "Eu nu vorbesc de arbitraj niciodată, de aceea a venit MM să vorbească. Nici înainte de meci, nici după meci nu vorbesc de arbitraj, pentru că nu este treaba mea. Eu încerc să-mi pregătesc echipa cât mai bine şi să jucăm împotriva tuturor. Jucătorii trebuie să se gândească la ceea ce fac ei pe teren, nu să-i intereseze arbitrajul."
Meciul CFR Cluj - FCSB se va disputa, joi, de la 21.00, în etapa a XI-a a Ligii I.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.