Irina Begu, locul 57 WTA, va evolua cu Maria Şarapova, în primul tur al turneului de categorie WTA International de la Tianjin. Şarapova a pătruns pentru prima dată în Top 100 WTA, după ce şi-a reluat activitatea, în urma expirării suspendării pentur dopaj. Învinsă săptămâna trecută de Simona Halep, în optimi la Beijing, rusoaica a urcat 18 poziţii în clasament, până pe locul 86.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Begu nu trebuia să joace cu Şarapova, ci cu Arina Sabalenka din Belarus, locul 102 WTA. Însă jucătoarea franceză Carline Garcia, câştigătoare la China Open, în finala disputată cu Simona Halep, s-a retras de la turneul de la Tianjin, care începe luni, din cauza unei accidentări la coapsa dreaptă, ceea ce a făcut-o pe Irina Begu cap de serie numărul 9.

Românca a preluat locul pe tablou de simplu al Carolinei Garcia, care era favorita principală a turneului şi adversara Mariei Şarapova.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

Begu şi Şarapova s-au mai întâlnit de două ori până în prezent, sportiva rusă impunându-se de fiecare dată: 6-0, 6-3, în turul I al turneului de la Madrid, în 2012, şi 6-4, 6-3, în turul al treilea al turneului de la Wimbledon, din 2015.

Locul Irinei Begu în meciul cu Sabalenka este luat de Xinyun Han (129 WTA), din postura de lucky loser.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.