Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a anunţat că Universitatea Craiova, adversara de duminică, este o echipă cu pretenţii, cu un lot talentat, care a marcat multe goluri şi a primit puţine. El a precizat că formaţia sa nu este pe drumul cel bun în campionat.
”E un meci de campionat acasă, cu un adversar care a început foarte bine campionatul, care arată foarte bine în acest an. E o echipă cu pretenţii, cu un lot foarte talentat, care a marcat foarte multe goluri şi a primit foarte puţine. Noi în campionat, e clar că nu suntem pe drumul cel bun. Trebuie să schimbăm ceva, trebuie să facem ceva şi acel ceva pentru mine este să începem să câştigăm, să aducem victoriile pentru că ele aduc încredere, puncte şi tot ce avem noi nevoie”, a declarat Gheorghe Hagi, sâmbătă, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că singurul jucător indisponibil pentru această partidă este Benchaib, care a fost operat şi va lipsi o lună şi jumătate, două luni.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Hagi a menţionat că doreşte să câştige cele trei meciuri pe care le are de jucat în această săptămână.
“Avem un program încărcat, dar şi foarte greu. Avem cu Craiova acasă, meciul din deplasare care e foarte important pentru noi, apoi partida cu cealaltă Craiova. Sunt trei meciuri într-o săptămână, care sunt foarte, foarte importante pentru noi. Sperăm să arătăm cum am arătat anul trecut că avem valoare, că avem potenţial şi că suntem foarte buni şi că putem să câştigăm cele trei meciuri”, a transmis Hagi.
Meciul dintre Farul Constanţa şi Universitatea Craiova are loc duminică, de la ora 21.30, pe stadionul din Ovidiu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.