Doar 10 jucători au participat la antrenamentul echipei Gaz Metan Mediaş de luni dimineaţă, anunţpă site-ul suporterilor, în timp ce fostul component al formaţiei, Ronaldo Deaconu, afirmă că situaţia este dramatică, principalul vinovat fiind, în opinia lui, primarul Gheorghe Roman.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Situaţia la Gaz Metan e dramatică datorită lipsei de implicare a celor care au susţinut clubul financiar. Practic, ei ne-au minţit şi ne-au dat speranţe deşarte. Am trăit oricum o mare minciună acolo 20 luni, conducătorii spuneau mereu că sunt câteva sute de mii de euro datorie, când acum aflăm că sunt aproximativ 3 milioane (euro). Practic, eu i-am înţeles mereu şi aşa am ajuns la 110.000 de euro de luat, când eu am avut salariu 5000. Eu le spun ceva celor care conduc din spate clubul, renunţ la banii mei dacă le dati colegilor hârtie să-şi găsească echipă, căci e ultima zi. Nu le mai vindeţi gogosi că îi lăsaţi să-şi depună memorii şi nu o să vă apăraţi. E dreptul lor să o facă, iar voi îi veţi împiedica să devină liberi la timp cât să nu-şi mai găsească echipe! Şi-i veţi forţa să rămână până în vara! Iar voi ştiţi că şeful din umbră al clubului a hotărât deja intrarea în faliment! Şi vă minte că veţi reveni repede, când de fapt orice club ar mai înfiinţa în oraş, conform ultimelor reguli FIFA, va moşteni sportiv şi financiar datoriile clubului falimentat.Cel care a venit în vestiar şi a minţit, a promis şi ne-a păcălit, este domnul Gheorghe Roman, primarul oraşului Mediaş. Au fost şi directorii din Romgaz acolo pozând în Salvatore de la Patria, dar dânşii nu conduc clubul acum.Tot domnul Roman a dispus cheltuirea celor 700.000 € intraţi anul acesta, în special la furnizorii şi prestatorii de servicii de lângă club şi nu la salariile fotbaliştilor. Îmi voi atrage critica unora pentru adevărul rostit şi îmi pun şi cruce la drepturile financiare, adică la doua treimi din banii pentru munca mea la această societate. Vă bateţi joc de colegii mei şi de mine şi nu le spuneţi că aţi hotărât clar falimentul clubului. Şi dumneavoastra, domnule primar, aţi condus clubul în ultimii doi ani. Acum a devenit o castană încinsă şi vă delimitaţi de ea prostind aceşti suporteri minunaţi ai Gazului, că alţii sunt de vină şi că faceţi altă echipă să revină în Liga 1. În rest, despre Romgaz numai de bine, ca dânşii indirect ajută Dinamo prin neonorarea promisiunilor. Daţi-le drumul acum şi eu renunţ la toţi banii! În rest, vă urez multă sănătate, Binecuvântare şi mai ales mult noroc, să nu-l supăraţi pe domnul Vali Iordănescu (n.r. fostul preşedinte), că vă aduce dânsul aminte de tot ce aţi făcut acolo şi cum s-a ajuns în situaţia aceasta”, este mesajul postat de Ronaldo Deaconu pe contul său de Facebook.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.