Echipa naţională U21 a României a fost învinsă miercuri seara, pe teren propriu, scor 0-3, de echipa naţională U21 a Spaniei, într-un meci contând pentru grupa B a Campionatului European
Golurile au fost marcate de Alex Baena ’55, Miranda ’62 şi Sergio Gomez ‘90+5.
România a avut primul şut spre poartă prin Dragoş Albu, în minutul 5, dar spaniolii au pus stăpânire pe joc şi au avut o primă ocazie în minutul 28, prin Alex Baena, care a trimis puternic, pe lângă poartă. În minutul 31 Rodri a centrat pentru Sergio Gomez, în careu, dar acesta a trimis cu o lovitură de cap peste poartă. După alte două minute, Mihai Popa a ieşit greşit, iar Abel Ruiz nu a putut trimite pe poartă.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Prima repriză s-a încheiat cu Rodri depăşindu-l din nou pe Borza şi pasând în faţa porţii, de unde Abel Ruiz a avut o ratare monumentală, trimiţând pe lângă, din şase metri.
În minutul 52, la o fază prelungită de atac în careul nostru, Sancet a finalizat cu un şut care a trecut puţin pe lângă poartă. Însă tricolorii nu au mai scăpat în minutul 55, când Victor Gomez a centrat perfect şi Alex Baena a deschis scorul la primul şut al spaniolilor pe spaţiul porţii. În minutul 62 Abel Ruiz i-a pasat în careu lui Sergio Gomez, acesta a trimis către Miranda care a înscris pentru 2-0. Acelaşi Miranda a tras din unghi în minutul 66, dar portarul Popa a respins cu piciorul, în corner. Mihai Popa a mai respind odată bine în faţa lui Abel Ruiz, în minutul 75. Markovic a tras slab, peste poartă, în minutul 78, la unul din puţinele atacuri ale României. Aimar Oroz a trimis în bară în minutul 82, iar Pantea a degajat balonul care se plimba pe linia porţii. Sergio Gomez a închis tabela în minutul 90+5 şi meciul s-a încheiat cu victoria Spaniei, 3-0. Pentru România urmează meciul cu Ucraina.
ROMÂNIA: M. Popa – Pantea, Racoviţan (cpt), Dican, Borza – Işfan (Ţicu 85), Dr. Albu, Pitu (Lixandru 65) – L. Munteanu (Mazilu 72), Bîrligea (Markovic 65), Octavian Popescu (Petrila 65). SELECŢIONER Emil Săndoi
SPANIA: Tenas – Martinez (Victor Gomez 46), Paredes, Pacheco, Miranda - Blanco, Alex Baena (Veiga 74) – Rodri (Rodrigo Riquelme 82), Sancet (Aimar Oroz 74), Sergio Gomez - Abel Ruiz – cpt (Sergio Camello 86) . SELECŢIONER: Santi Denia
Cartonaşe galbene: Dican 73, Ţicu 90+1 / Pacheco 20, Alex Baena 69
Arbitri: Erik Lambrechts – Jo de Weirdt, Kevin Monteny (toţi din Belgia) – Donatas Rumsas (Lituania).
Clasamentul grupei B după prima etapă este următorul: Spania este pe primul loc cu trei puncte (golaveraj 3-0), Ucraina ocupă locul secund, cu trei puncte (golaveraj 2-0). Croaţa are zero puncte, cu golaveraj 0-2, pe locul al treilea, în timp ce România este pe ultimul loc, cu zero puncte, golaveraj 0-3.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.