Sportiva sud-africană Caster Semenya va participa la proba de 800 de metri din cadrul Ligii de Diamant, etapa de la Stanford (California), la 30 iunie.
Va fi prima oară când Semenya va participa la proba de 800 de metri, după victoria sa de la Doha, din 3 mai.
În 3 iunie, Tribunalul Federal elveţian a suspendat temporar punerea în aplicare a regulii IAAF prinvind sportivele cu nivel ridicat de hormoni, ceea ce a însemnat că Semenya poate concura în probele de la 400 de metri la o milă.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
La 1 mai, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins apelul formulat de atleta Caster Semenya şi de Federaţia Sud-africană de Atletism (ASA) împotriva regulii Diferenţei de Dezvoltare Sexuală (DDS) a IAAF, care presupune că sportivele cu hiperandrogenie vor trebui să-şi reducă nivelul de testosteron şi să-l menţină apoi pentru a putea să concureze pe plan internaţional.
Federaţia Internaţională de Atletism, IAAF, a anunţat, în urmă cu un an, o clasificare separată a atleţilor, pe baza Diferenţei de Dezvoltare Sexuală (DDS), care presupune că sportivele cu nivel natural de hormoni ridicat, cum este şi Semenya, să urmeze un tratament de diminuare, reducându-şi nivelul de testosteron şi menţinându-l apoi pentru a putea să concureze pe plan internaţional.
Sportivele DSD trebuie să-şi reducă nivelul de testosteron sub 5 nmol/l pentru o periodă continuă de cel puţin şase luni şi să menţină noul nivel pe durata restului carierei atletice.
Atletele care doresc să ia parte la competiţii internaţionale, dar nu-şi scad nivelul testosteronului, vor putea concura împotriva bărbaţilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.