Viscolul şi ninsoarea abundentă au creat probleme, duminică seară, pe mai multe drumuri din judeţul Suceava, unde se intervine cu mai multe utilaje. Vizibilitatea este redusă. Un drum judeţean este închis pe o porţiune de 14 kilometri
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
ISU Suceava a anunţat, duminică seară, că este viscol si ninsoare abundentă în jumătatea de nord a judeţului, cu probleme mai mari pe DN 2 Bălcauţi-Siret, DN 17A Ratos-Doreşti.
”Pe aceste tronsoane sunt câte 2 şi chiar 3 utilaje, inclusiv o volă pentru deblocarea traficului în caz de necesitate. Se acţionează pe toate sectoarele cu 34 de utilaje”, a transmis ISU Suceava.
Sursa citată a precizat că, din cauza viscolului, drumul DJ 291 A Siret- Musenita-Frătăuţi Noi, pe o lungime de 14 km, este închis circulaţiei rutiere.
”Dupa încetarea viscolului se va interveni din nou”, a mai transmis ISU Suceava.
Pompierii au anunţat că este carosabil umed pe DN 17, DN 2E, DN 17 B şi DN 18.
Pe DN 17 A este zăpada frământată 0-1cm cu excepţia sectorului km 36 - km 39 unde este zăpadă frământata, viscolita, cu o grosime de 2-3 cm.
”Ninge peste tot. Vântul are 50-60km /h în Pasul Palma”, au mai precizat reprezentanţii ISU.
Centrul Infotrafic a precizat că traficul rutier se desfăşoară îngreunat, pe un singur fir, pe DN 2 Suceava – Siret, în zona localităţii Bălcăuţi, pe raza a doi kilometri, din cauza viscolului şi a stratului de zăpadă depus pe suprafaţa de rulare, vizibilitatea fiind redusă din cauza condiţiilor meteorologice.
”Se acţionează cu material antiderapant, iar echipajele de poliţie rutieră sunt prezente pentru a preveni producerea unor evenimente nedorite. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu mare atenţie şi cu viteză redusă, să folosească luminile de întâlnire şi fiecare manevră să fie efectuată numai după o temeinică asigurare, pentru a putea evita producerea de accidente rutiere”, a transmis Centrul Infotrafic.
Judeţul Suceava este, până luni seară, sub cod galben de viscol şi ninsoare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.