Calendarul iniţial, comunicat de ELCEN în luna februarie, prevedea că CET Sud ar fi trebuit să intre în revizie între 6 şi 26 iunie, iar CET Grozăveşti între 8 şi 28 august, iar începerea reviziilor în 1, respectiv 6 iunie a dus la preluarea consumatorilor, prin manevre de sistem, de CET Progresu şi CET Vest, însă apa ajunge rece la ei din cauza distanţei mari pe care o parcurge, informează, vineri, RADET.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) susţine că ELCEN nu şi-a respectat calendarul de revizii comunicat iniţial şi asumat de către RADET, ceea ce a dus la crearea situaţiei actuale.

“Calendarul de revizii ELCEN nu a fost respectat aşa cum era prevăzut iniţial şi asumat de către RADET, ceea ce a dus la situaţia actuală, de a nu putea fi livrată apa caldă locuitorilor din sectorul 2. Apa caldă ajungea în punctele termice la o temperatură care nu corespundea parametrilor contractuali, din cauză că parcurge în condiţiile actuale o distanţă de două ori mai mare decât în mod normal. Acesta este motivul sistării agentului termic”, se arată în comunicatul transmis agenţiei News.ro. 

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Conform calendarului anual de revizii comunicat de ELCEN pentru anul 2016, transmis către RADET în data de 2 februarie, CET Sud era programat să intre în revizie între 6 şi 26 iunie, iar CET Grozăveşti între 8 şi 28 august.

Click pe imagine pentru a vedea harta avariei

“În fapt, CET Sud a intrat în revizie pe 1 iunie, iar CET Grozăveşti a intrat pe 6 iunie, faţă de 8 august, cum era programat iniţial. În aceste condiţii, alimentarea consumatorilor deserviţi de către aceste centrale, respectiv locuitorii sectoarelor 2 şi 3, a fost preluată prin manevre în sistem, de CET Progresu şi CET Vest. Zonele Colentina şi Pantelimon sunt situate la cea mai mare distanţă de centralele din care se face în prezent alimentarea. Practic, apa caldă parcurge până în apartamentele bucureştenilor o distanţă de 14 kilometri, faţă de 7,5, cât era în mod normal, apa ajungând mai rece la consumator. Astfel, parametrii termici contractaţi de către clienţi nu pot fi asiguraţi”, se  mai arată în comunicat.

Directorul general RADET, Valentin Viţalariu, a precizat că, în condiţiile în care, la robinet, clientului îi curge apă rece în loc de apă caldă, a dispus sistarea agentului termic până la atingerea parametrilor de furnizare, măsura fiind luată din respect pentru banii cetăţenilor.

“Oprirea anumitor puncte termice face posibilă încălzirea apei calde adusă de la centrale diametral opuse zonelor afectate şi livrarea către bucureşteni conform condiţiilor prevăzute în contractele de furnizare de servicii. Până la ora 20 a zilei de 9 iunie, situaţia nu a putut fi remediată”, mai arată RADET.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.