Social-democraţii vin cu o serie de precizări, în contextul în care „unii lideri politici care s-au exprimat public pe subiectul pensiilor nu au înţeles propunerea PSD”. Astfel, partidul explică faptul că este de acord cu o creştere de până la 15% a sumelor alocate în total, în 2023, pentru pensionari şi că modelul pe care l-a propus pentru creşterea diferenţiată a veniturilor pensionarilor este echitabil şi nu contravine Constituţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„1) PSD este de acord cu o creştere de până la 15% a sumelor alocate în total, în 2023, pentru pensionari. Însă distribuirea acestor bani suplimentari trebuie să se facă diferenţiat, astfel încât cei cu venituri mici să beneficieze de creşteri mai mari, întrucât aceştia sunt afectaţi mai puternic de creşterea preţurilor.

2) Propunerea PSD de a creşte diferenţiat veniturile pensionarilor nu contravine Constituţiei, pentru că nu implică majorări diferite ale punctului de pensie. Nu trebuie confundată creşterea punctului de pensie cu creşterea veniturilor pensionarilor! Creşterea diferenţiată a veniturilor se realizează prin măsuri de sprijin acordate doar pensionarilor cu venituri mici, în plus faţă majorarea punctului de pensie cu un procent egal pentru toţi pensionarii.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

3) În actualul context economic, o majorare nediferenţiată a veniturilor pensionarilor ar fi profund inechitabilă. PSD nu poate fi de acord ca la o pensie specială de 18.000 de lei să se acorde o sumă suplimentară de 2.700 de lei, adică de 10 ori mai mare decât la o pensie medie de 1.800 de lei, unde creşterea ar fi de doar 270 de lei.

4) Decidenţii trebuie să ţină cont că inflaţia se resimte mai puternic la pensionarii cu venituri mici, în cazul cărora alimentele şi medicamentele au o pondere mai mare în totalul cheltuielilor. Aşadar, în perioade de criză economică, pe lângă principiul contributivităţii, conform căruia fiecare primeşte după cum a contribuit, trebuie să ţinem cont şi de principiul solidarităţii, care prevede ca cei vulnerabili să fie sprijiniţi mai mult”, arată comunicatul de presă al PSD.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.