Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Direcţia Generală de Poliţie a Capitalei au dispus 26 de anulări ale dreptului de deţinere, port şi folosire de arme, în urma unor controale care s-au derulat în perioada 12-16 octombrie a.c. De asemenea, au fost întocmite 26 de dosare penale, în urma constatării aceluiaşi număr de infracţiuni, potrivit unui comunicat de presă al IGPR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.G.P.R., au verificat, în perioada 12 – 16 octombrie 2020, mai multe persoane autorizate în vederea deţinerii, portului şi folosirii armelor de foc, domiciliate în Capitală. Acestea nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile ce le revin pentru prelungirea valabilităţii permiselor de armă. Astfel, au fost efectuate 222 de controale, fiind instituite, ca măsuri administrative,  26 de anulări ale dreptului de deţinere, port şi folosire de arme”, arată reprezentanţii IGPR, sâmbătă într-un comunicat de presă.
 
Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Sursa citată mai precizează că „au fost întocmite 26 de dosare penale, în urma constatării aceluiaşi număr de infracţiuni, fiind indisponibilizate, în vederea confiscării, 21 de arme letale, 24 neletale supuse autorizării, 649 de cartuşe aferente armelor letale şi alte 157 de cartuşe aferente armelor neletale supuse autorizării”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.