Poliţia Capitalei a precizat, marţi seară, după ce şeful Poliţiei din Centrul Vechi, comisarul Cristian Ghica, a fost detaşat adjunct la Secţia 7, că structura de poliţie care are în responsabilitate zona Centrului Vechi face obiectul unor verificări legate de managementul unei situaţii de săptâmâna trecută, în care "nu s-a intervenit preventiv, ci reactiv". Situaţia la care se face referire a fost anunţată, săptămâna trecută, de Poliţia Capitalei, care arăta că poliţiştii au constatat că la o terasă nu se respectau măsurile de distanţare fizică, fiind grupuri de persoane la mese, dar şi în picioare, şi că administratorului i s-a pus în vedere să ia măsuri, fiind sancţionat contravenţional.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
Şeful Poliţiei din Centrul Vechi, comisarul Cristian Ghica, a fost detaşat adjunct la o secţie de poliţie, el acuzând într-un mesaj intern că de fapt este îndepărtat dintr-un ”punct fierbinte”, în care a realizat performanţa de a deranja pe toată lumea şi din cauza refuzului de a executa dispoziţii ilegale şi de a pune poliţia "la picioarele unor patroni".
În mesajul postat pe un grup de discuţii al poliţiştilor, Cristian Ghica afirmă că primeşte această ”promovare” deşi a refuzat-o în mod constant.
Un alt motiv este opoziţia sa faţă de cei care cred că ”odată cu împuternicirea într-o funcţie, cineva le-a oferit şi dreptul de a călca pe oameni, de a impune drept lege slugărnicia, ilegalitatea şi frica”.
El mai afirmă că a fost mutat din cauza nesupunerii sale faţă de ”ceea ce şefii hotărăsc în discuţii private (probabil tot la o biserică, noaptea) cu anumiţi patroni sau oameni politici”, din cauza acţiunilor absolut legale ale poliţiştilor cu care a făcut echipă la Serviciul de Poliţie pentru Centrul Vechi.
”Un grup de împuterniciţi duce detaşarea la rang de mod de operare in Poliţia Română”, consideră comisarul Ghica.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.