Averse, descărcări electrice, vijelii şi căderi se grindină vor fi, de duminică până marţi seara, în vestul şi nord-vestul ţării, în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În următoarele trei zile, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, în nord-vestul şi vestul ţării, cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat, iar în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, precum şi pe dealurile aferente vor ajunge la 50 de litri pe metru pătrat.

Ploi, descărcări electrice şi vânt puternic se vor semnala, pe arii şi intervale de timp mai restrânse, şi în regiunile sudice şi sud-estice.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

Informarea de instabilitate atmosferică va intra în vigoare duminică, la ora 12.00, dar în vest şi nord-vest, fenomenele meteorologice se vor manifesta şi înainte, potrivit ANM. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.