Ministerul Sănătăţii a anunţat, vineri, că, după ce Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) a demarat o anchetă pentru a verifica modul în care a fost eliberat codul de parafă în cazul falsului chirurg Matteo Politi, s-a mai descoperit un caz silimar. În acest caz au fost sezizaţi poliţiştii şi procurorii.
”În urma verificărilor demarate la DSPMB după ce s-a constatat că a fost eliberat un cod de parafa în mod ilegal, a fost identificat un al doilea caz asemănător. Pentru că există în desfăşurare o anchetă demarată de Poliţie şi Parchet, nu putem face publice alte date legate de acest caz”, a transmis, vineri, Ministerul Sănătăţii.
Reprezentanţii instituţiei anunţă că se continuă verificările la DSPMB şi vor pune în continuare la dispoziţia organelor de anchetă toate informaţiile obţinute în urma acestor verificări.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
”Facem precizarea că cele două persoane care au obţinut cod de parafa în mod ilegal nu mai prestează servicii medicale. Ministerul Sănătăţii va întreprinde toate măsurile necesare pentru a asigura pentru pacienţi servicii medicale în condiţii de maximă siguranţă, în concordanţă cu reglementările legale în vigoare”, au mai transmis reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Italianul Matteo Politi, acuzat că a operat în mai multe clinici private fără avea studii de specialitate şi drept de liberă practică în România, a obţinut de la DSPMB un cod de parafă, în condiţii încă nestabilite cu exactitate.
Italianul a fost arestat preventive şi este cerceta pentru înşelăciune şi de exercitarea fără drept a unei profesii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.