Niciun medicament sau supliment nu poate preveni boala Alzheimer sau expresia clinică a acesteia, însă prevenţia funcţionează, fiind important stilul de viaţă, cu activitate fizică constantă, dietă şi control al consumului de alcool, spune Bogdan Popescu, şeful Clinicii Neurologie a Spitalului Clinic Colentina din Capitală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Din ce în ce mai frecvent prieteni, cunoscuţi, pacienţi, oameni cu care mă întâlnesc mă întreabă dacă pot preveni boala Alzheimer. Dacă pot să ia un medicament, ceva, să nu facă demenţă. Ei bine, nu există niciun medicament sau supliment care să prevină boala sau expresia clinică a bolii, însă prevenţia funcţionează. Pentru pacienţii care au deja demenţă, sigur, există un tratament complex, care încetineşte declinul cognitiv. Însă pentru prevenţie, nu. În primul rând, aş vrea să fac distincţie între boala Alzheimer şi demenţa asociată bolii Alzheimer, care apare în stadiul final al bolii, adică după 20 de ani de evoluţie", a explicat profesorul Bogdan Popescu, la dezbaterile din cadrul proiectului "Asumă-ţi să fii sănătos!”.

Potrivit medicului, prin boala Alzheimer se înţelege acumularea progresivă în creier a unor proteine agregate - "un fel de gunoi pe care creierul nu îl poate epura".

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"Astăzi înţelegem prin boala Alzheimer acumularea progresivă în creier a unor proteine agregate, ca un fel de gunoi pe care creierul nu îl poate epura. Aceste modificări duc în timp la moartea neuronilor, afectarea circuitelor neuronale şi slăbirea performanţei intelectuale a individului, până la stadiul de demenţă", a spus profesorul Bogdan Popescu.

Potrivit medicului neurolog, pentru a scădea riscul de a avea boala Alzheimer trebuie intervenit asupra stilului de viaţă, cu activitate fizică constantă, dietă şi control al consumului de alcool.

"Atunci când avem 30-40-50 de ani putem să intervenim asupra stilului de viaţă, prin activitate fizică constantă, nutriţie de tip dietă mediteraneană, controlul consumului de alcool. Să evităm traumatismele craniene, chiar şi minore, să evităm anxietatea şi depresia, să le tratăm de îndată ce apar. Să avem activitate intelectuală intensă continuu. Să avem contacte sociale cât mai dezvoltate, să tratăm precoce şi eficient factorii de risc vasculari - hipertensiunea arterială, diabetul zaharat sau hiperinsulinemia, obezitatea, hiperhomocisteinemia, inflamaţia sistemică, să eliminăm fumatul. Să mergem la medic şi să ne testăm atunci când ni se pare că memoria, atenţia, concentrarea au scăzut sau când nu ne mai descurcăm la fel de bine în activitatea curentă. Să raportăm medicului dacă avem în familie cazuri de boală Alzheimer, mai cu seamă dacă au debutat sub 65 de ani. Cam acesta este decalogul prevenţiei tulburării cognitive din boala Alzheimer, atât cât poate oferi ştiinţa de astăzi", a adăugat şeful clinicii de neurologie. 

Proiectul pilot “Asumă-ţi să fii sănătos!”, al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, a fost  lansat în 7 aprilie, de Ziua Mondială a Sănătăţii, şi durează opt săptămâni.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.