Ministerul Afacerilor Externe informează că o mare parte a românilor nevoiţi să plece din locuinţele lor după cutremurul din 30 octombrie, care a avut loc în regiunea italiană Umbria, au fost mutaţi în hotelurile din zona Trasimeno. Totodată, patru cetăţeni români au cerut sprijin ambasadei pentru repatriere, doi dintre ei fiind deja în drum spre ţară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”O mare parte dintre cetăţenii români care şi-au pierdut locuinţele în urma cutremurului din 30 octombrie 2016 au fost transferaţi în hotelurile din zona lacului Trasimeno (regiunea Umbria). Misiunea diplomatică de la Roma este în legătură cu autorităţile locale pentru a afla informaţii cu privire la cetăţenii români rămaşi fără adăpost, precum şi locaţiile exacte unde au fost mutaţi”, transmite Ministerul Afacerilor Externe.

Patru români aflaţi în zonele calamitate au cerut sprijin ambasadei române din Italia sprijin pentru repatriere, doi dintre ei fiind deja pe drumul către ţară.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

De asemenea, o echipă consulară mobilă a mers în Umbria, în zona afectată de cutremur, pentru a oferi asistenţă consulară. ”Membrii echipei consulare mobile au avut echipament special care le-a asigurat vizibilitate, astfel încât atât cetăţenii români, cât şi autorităţile locale i-au contactat cu celeritate. De asemenea, au fost distribuite afişe cu datele de contact şi numerele de urgenţă ale Secţiei Consulare din cadrul Ambasadei României în Italia”, informează MAE.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Italia (0039) 06 835 233 58, (0039) 06 835 233 56,  (0039) 06 835 233 52;  (0039) 06 835 233 44, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau pe numărul de urgenţă al misiunii diplomatice de la Roma (0039) 3451473935(Lazio, Umbria, Abruzzo)  şi Consulatului General al României la Bologna +39 349 1178220 (Marche, Emilia-Romagna şi Toscana).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.