Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, miercuri, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar. Iohannis consideră că, odată de valoarea coşului a fost stabilită la 6.762 lei/lună, prin lege, nu mai poate fi modificată anual cu rata inflaţiei, prin HG, aşa cum prevede actul normativ.
Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar are ca obiect de reglementare înlocuirea conceptului de coş minim de consum lunar cu unul nou, respectiv cel de coş minim de consum pentru un trai decent, stabilirea structurii şi componentelor acestuia precum şi a procedurii de actualizare a valorii sale.
”Prin noua anexă a OUG nr. 217/2000, astfel cum este modificată prin legea transmisă la promulgare, coşul minim de consum pentru un trai decent, conform structurii şi componentelor reglementate şi raportat la preţurile valabile în septembrie 2018, are valoarea de 6762 lei/lună. Totodată, prin art. I pct. 3 - art. 11 din OUG nr. 217/2000 – se prevede: «Valoarea coşului minim de consum lunar pentru un trai decent se actualizează anual de către Institutul Naţional de Statistică şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului». Or, dacă legiuitorul a prevăzut prin lege valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent, modificarea acestui cuantum nu se poate realiza altfel decât printr-un act cu aceeaşi forţă juridică, respectiv tot prin lege”, a scri Iohannis în cererea de reexaminare.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Şeful statului consideră că o asemenea modalitate de reglementare, ce ar permite modificarea unei legi printr-o hotărâre a Guvernului, ”echivalează cu o înfrângere a principiului separaţiei puterilor în stat, dar şi a ierarhiei actelor normative, astfel cum este aceasta stabilită prin Constituţie”.
”Respectarea acestor principii presupune cu necesitate reanalizarea de către Parlament atât a anexei, cât şi a prevederilor art. I pct. 3 din legea supusă reexaminării. Reanalizarea anexei se impune şi din perspectiva necesităţii stabilirii unei structuri bazate pe criterii şi metodologii obiective şi a unor componente raportate la unităţi de referinţă compatibile cu cele utilizate de instituţiile cu competenţe în stabilirea valorii unora dintre componentele coşului minim. În plus, pentru a nu pune probleme în aplicare, considerăm că Parlamentul ar trebui să aibă în vedere şi normativizarea NOTEI anexei, întrucât unele din dispoziţiile acesteia ţin chiar de corpul legii, iar parte dintre acestea ar putea face obiectul unei anexe distincte”, ami scris Iohannis.
În plus, în textul cererii de reexaminare, Iohannis apreciază că, potrivit art. I pct. 4 din legea transmisă la promulgare, coşul minim de consum pentru un trai decent constituie elementul principal de fundamentare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi a politicii salariale.
”În acest context, semnalăm că salariul de bază minim brut pe ţară este reglementat de Codul Muncii - ce constituie cadrul normativ general al raporturilor de muncă. Astfel, potrivit art. 164 alin. (1), teza I din acest act normativ «salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor». Deoarece coşul minim de consum pentru un trai decent va constitui unul dintre elementele de fundamentare a salariului de bază minim brut pe ţară, considerăm că Parlamentului îi revine sarcina de a analiza şi în ce măsură structura, componentele şi valoarea acestui coş trebuie să fie stabilite prin lege”, se mai arată în cererea de reexaminare.
În plus, Iohannis semnalează faptul că ”modificarea sau completarea unui act normativ este admisă numai dacă nu se afectează concepţia generală ori caracterul unitar al acelui act sau dacă nu priveşte întreaga ori cea mai mare parte a reglementării în cauză, în caz contrar actul se înlocuieşte cu o nouă reglementare, urmând să fie în întregime abrogat”.
”Însă, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coşului minim de consum lunar schimbă concepţia generală a actului normativ supus modificării şi completării şi vizează întreaga reglementare a OUG nr. 217/2000, care de altfel conţine două articole şi o anexă. Având în vedere că prin legea supusă reexaminării se intervine legislativ asupra întregului conţinut normativ al actului supus modificării, apreciem că se impunea ca, în acord cu dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 24/2000, să fie adoptată o nouă reglementare, cu consecinţa abrogării OUG nr. 217/2000”, se mai arată în documentul citat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.