Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat, miercuri, că directorul adjunct al Penitenciarului Jilava a fost demis, în urma constatării unor deficienţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ca urmare a aspectelor constatate cu ocazia verificărilor întreprinse în perioada 04-05.07.2020, pe linia respectării, potrivit competenţelor, a prevederilor cuprinse în Planul de măsuri pentru sistemul penitenciar, după încetarea stării de urgenţă, începând cu data prezentei, s-a dispus încetarea împuternicirii directorului adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar din cadrul Penitenciarului Bucureşti Jilava”, a transmis, miercuri, ANP.

Reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor continuă verificările la nivelul acestei unităţi, în vederea identificării tuturor vulnerabilităţilor asociate actualului context.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC

4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.